Ce vor aduce viitoarele alegeri europarlamentare, din luna mai a anului viitor, este prematur de estimat, dar cu siguranţă, atât PPE, cât şi PES, marile familii politice, nu se vor regăsi în situaţia privilegiată din 2014. Actorii de atunci, Angela Merkel, Martin Schulz, Matteo Renzi, Mariano Rajoy, Francois Hollande, Jean Claude Juncker, nu vor mai fi în prim plan, unii nici în plan secund, şi deja se fac pregătiri asidue în vederea orchestrării „noilor jocuri”, premergătoare viitoarei arhitecturii a Parlamentului European, Comisiei Europene şi a Consiliului European. După o vizită în maximă viteză la Praga şi Bratislava, prilejuită de împlinirea a 100 de ani de la crearea fostei Cehoslovacii, pe ruinele imperiului austro-ungar, posibilitate de a testa, între altele, viziunile actualilor lideri politici, „prinşi” în grupul de la Vişegrad, preşedintele francez Emmanuel Macron, care se vede deja în poziţie privilegiată, pe viitoarea tablă de şah a politicii europene, încearcă să construiască un pol de putere, cu premierul olandez, Mark Rutte, ceea ce s-ar traduce prin alianţa dintre La Republique en Marche (LREM) şi Alianţa pentru Libertate şi Democraţie, lângă aceste două formaţiuni politice urmând a se alătura mişcarea Ciudadanos (Spania), condusă de Albert Rivera, şi poate Mişcarea 5 Stele (Italia) a lui Luigi di Maio. Atât Mark Rutte, cât şi Emmanuel Macron au viziuni apropiate de centru dreapta – se poate spune – asupra viitorului UE, care nu se calchiază cu cea a cancelarului german, Angela Merkel, şi, bineînţeles, Annegret Kramp-Karrenbauer, actualul secretar general al CDU, care i-ar putea succede la şefia partidului, dacă nu cumva Ursula von der Leyen, actualul ministru german al Apărării. Pe fondul slăbirii vizibile a frontului social-democrat european (socialiştii francezi de la 22% au ajuns la 5-7%), a anemiei liderilor săi, nu este deloc exclus ca proiectul ambiţios al lui Emmanuel Macron să reuşească la 1 decembrie a.c. LREM urmând să-şi desemneze noul delegat general care îi va succede lui Christophe Castaner, promovat recent ministru de Interne, la ultima remaniere. În fine, această construcţie politică ar intenţiona să se poziţioneze pe locul deţinut momentan de grupul ALDE Europa, condus de belgianul Guy Veerhofstadt, acesta fiind considerat depăşit, într-un context neliniştitor, prin ofensiva populiştilor, ameninţători în sondaje. Pe Emmanuel Macron îl împiedică însă… sondajele de opinie din ţara sa. Cu 26% opinii favorabile şi 70% opinii nefavorabile, îl imită practic pe Francois Hollande în aceeaşi perioadă (24% favorabile şi 76% nefavorabile). Oricum, LREM anunţă că va lansa campania sa „între democraţia liberală şi iliberală”, adică între Europa lui Macron şi Europa lui Viktor Orban şi Matteo Salvini, aceştia din urmă împotrivindu-se unei super-birocraţii, departe de cetăţeni, ceea ce nu înseamnă că sunt anti-Europa. Oricât de bun tactician s-ar vrea Emmanuel Macron şi oricât de mari ar fi ambiţiile sale, nu are vocaţia de excepţional conducător a Angelei Merkel, cu rol de autentică locomotivă a Europei.
