50 milioane euro pentru compania Transgaz

0
401

Banca Europeană de Investiţii (BEI) a acordat un împrumut de 50 milioane euro, garantat prin Planul Juncker, companiei Transgaz, pentru a finanţa construirea unei noi conducte de gaze în România. Cu o lungime de 478 kilometri, aceasta va avea ca extremităţi localităţile Podişor şi Recaş.

Acordul de împrumut a fost posibil datorită sprijinului oferit de Fondul european pentru investiţii strategice (FEIS), pilonul central al Planului de investiţii pentru Europa. Proiectul demonstrează modul în care Planul Juncker sprijină obiective strategice de mai mare amploare, dincolo de promovarea creării de noi locuri de muncă şi a creşterii economice. Este un proiect de importanţă majoră pentru promovarea integrării pieţei energetice europene şi a securităţii energetice în România şi în întreaga regiune. ” Datorită sprijinului oferit de Planul Juncker, Banca Europeană de Investiţii acordă o finanţare de 50 de milioane de euro companiei Transgaz pentru construcţia unei conducte de gaze de 478 kilometri, parte a infrastructurii care leagă Bulgaria de Austria, trecând prin România şi Ungaria. Acest proiect transfrontalier va duce la creşterea competitivităţii, acest lucru fiind în beneficiul consumatorilor. De asemenea va duce la crearea de mii de locuri de muncă în regiune, principalul obiectiv al Planului Juncker. Combinarea finanţării FEIS cu alocarea de fonduri prin Facilitatea de interconectare a Europei (MIE) a ajutat la demararea acestui proiect. Încurajez şi pe alţi promotori de proiecte să analizeze posibilitatea de a combina sursele de finanţare pentru planurile lor de investiţii.“, a subliniat Vicepreşedintele Comisiei Europene Valdis Dombrovskis, responsabil pentru euro şi dialog social, stabilitate financiară, servicii financiare şi Uniunea pieţelor de capital.