SUA: FBI lansează o bombă politică în ultimele zile de campanie electorală

0
378

HillaryRiposta lui Hillary Clinton ia formă şi conţinut: candidata democraţilor la alegerile prezidenţiale din SUA a organizat ieri un contraatac împotriva directorului FBI James Comey, după relansarea surprinzătoare de către acesta a afacerii cu mesageria personală a fostei şefe a diplomaţiei americane, un „cadoul al cerului” pentru Donald Trump. Candidatul republican la Casa Albă, care avea deja în faţă spectrul înfrângerii cu zece zile înainte, poate să-şi asigure partizanii că alegerile nu sunt pierdute. Noul mesaj de campanie este „corupţia presupusă” şi problemele de integritate ale rivalei sale. Tot el a afirmat, vineri seara, în Iowa, la un miting la Cedar Rapids, că „ancheta etse cel mai mare scandal politic după Watergate şi toată lumea speră că justiţia va scoate adevărul la iveală”. Alte două mitinguri la care a participat Donald Trump s-au derulat ieri în Arizona şi Colorado. Candidata democrată conduce în sondaje. Votul a început în 34 din 50 de state şi peste 18 milioane de americani au votat anticipat. Reluarea anchetei ce o vizează pe Hillary Clinton s-a produs vineri, bulversând întreg staff-ul ei de campanie. Ieri, Hillary Clinton a participat la un mare concert cu Jennifer Lopez, la Miami. Directorul FBI, James Comey a informat prin mail aleşii Congresului, controlat de republicani, că noi mesaje potenţial „pertinente” au fost descoperite într-o anchetă distinctă de investigaţiile închise în luna iulie, între mesajele fostei şefe ale diplomaţiei, care trebuie examinate pentru a se vedea dacă ele conţin mesaje confidenţiale. În luna iulie, James Comey a concluzionat absenţa elementelor delictuale în corespondenţa lui Hillary Clinton (2009-2013), care a avut o mesagerie personală securizată. El a recomandat procurorilor federali că nu trebuie urmărită penal, ceea ce s-a acceptat. Noile mesaje, care fac obiectul investigaţiei, al căror conţinut rămâne un mister, au fost descoprite în laptopul lui Anthony Weiner, fost democrat, fost membru al cabinetului lui Hillary Clinton la Departamentul de Stat, urmărit pentru o afacere sordidă. Democraţii au denunţat demersul lui James Comey în apropierea alegerilor prin John Podesta, păreşedinte echipei de campanie Clinton, pe un ton extrem de dur. Podesta nu a exclus ca mesajele găsite să fie copia a ceea ce FBI-ul avea deja în posesie. Republicanii înscriu acest episod în foiletonul emailurilor, neomiţând să amintească istoria cuplului Clinton, acuzat de minciuni repetate. La rândul său, directorul FBI este criticat în nu puţine media, care afirmă că responsabilii Departamentului de Justiţie de care depinde FBI, au fost preveniţi că James Comey poate face un joc dublu. Deocamdată se urmăreşte demobilizarea suporterilor lui Hillary Clinton. În ultimul studiu ABC/Washington Post, Hillary este cotată cu 47%, iar Trump cu 45%, dar luând în discuţie marja de eroare, se poate face o comparaţie cu ceea ce s-a întâmplat în Regatul Unit cu partizanii Brexit.