Spania. Conservatorul Rajoy rămâne la putere!

0
456

rajoyDeputaţii spanioli au pus capăt sâmbătă, 29 octombrie a.c., celor 10 luni de blocaj politic, acordând votul de încredere conservatorului Mariano Rajoy, care păstrează guvernarea, datorită divizării adversarilor. “Încrederea a fost acordată candidatului Mariano Rajoy” a anunţat preşedinta Congresului, Ana Pastor, în urma numărării voturilor. A fost ales cu 177 de voturi, contra 111 şi 68 de abţineri ale socialiştilor. În vârstă de 61 de ani, la putere din 2011, Mariano Rajoy, cu partidul său, încarnează vechea politică, realizând însă cel mai mic scor din 1993. Şi dacă popularii rămân în prima poziţie, câştigând 14 locuri, faţă de precedentele alegeri anticipate (137 de aleşi din 350), PSOE – concurat de Poedemos, partid nou pe scena politică spaniolă, apropiat de Siriza – deţine cel mai slab scor din istorie, având numai 85 de deputaţi.