„Zilele spirituale ale orașului Craiova”

0
417

Arhiepiscopia Craiovei și Mitropolia Olteniei organizează, în perioada 26 octombrie – 5 noiembrie, „Zilele spirituale ale oraşului Craiova”. Programul include o serie de evenimente liturgice, conferinţe şi simpozioane, de folos duhovnicesc pentru credincioşii din Cetatea Băniei. Astăzi, la Centrul de restaurare, conservare patrimoniu și vizualizare are loc conferinţa cu tema „Biserica în spațiul sud-est european în contextul provocărilor geo-politice și sociale actuale”. Amintita instituție va găzdui, în perioada 3-5 noiembrie, Conferinţa internaţională „Paradigma creştină a unei Europe unite. Educaţia religioasă – valori, exigenţe, finalităţi”. Ultimul eveniment este programat în ziua de 5 noiembrie: festivitatea de încheiere a proiectului naţional „Alege şcoala”, pentru zona Sud-Vest Oltenia. „Zilele spirituale ale oraşului Craiova” sunt organizate în colaborare cu Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman”, Facultatea de Teologie din Craiova, Asociația „Craiova Capitală Culturală Europeană 2021”, Seminarul Teologic „Sfântul Grigorie Teologul” și Asociația Studenților Creștin Ortodocși Români, filiala Craiova.