Liberalii, cu o virgulă, deasupra social-democraţilor!

0
364

Liberalii de astăzi susţin, prin tenorii lor de la centru, că au originile autentice în perioadele ante şi interbelice, când într-adevăr prin doctrina economică „Prin noi înşine”, abandonată chiar de liberalii actuali, au avut ceva strălucire pe scena politică a ţării. Nu multă şi nici folositoare pe de-a întregul ţării. O demonstrează mulţi istorici redutabili şi printre aceştia Keich Hitchins, profesor de Istorie la University of Illinois, în ampla sa lucrare „România -1866-1947” (Humanitas). W. Culbertson şi A. M. Owsley, doi ambasadori americani, în Bucureştiul interbelic, ca să dăm alt exemplu, în „Pagini de jurnal” exprimă şi ei nişte impresii răzleţe, deloc consistente, una dintre ele referitoare la Ion I. C. Brătianu, despre care afirmau că a fost un mare lider politic, înainte de primul război mondial, dar şi după război, pe lângă el ceilalţi oameni politici părând nişte pigmei. Pentru unii România nu era suficient de democratică, pentru alţii nu era destul de românească (Lucian Boia, „Capcanele istoriei”). Regimul comunist a făcut însă ca, prin contrast, România interbelică să pară mai democratică decât a fost în realitate. Oricum e greu de caracterizat cât a fost de democratică sau de nedemocratică, din moment ce lucrurile au degenerat până unde se cunoaşte. După 1989, s-a recuperat selectiv o “Românie interbelică” esenţializată bucolic, populată cu ţărani rumeni, veseli, prosperi, membri ai partidelor istorice, abordare strâmbă, compromiţând modul de gândire a viitorului. Epoca interbelică a rămas şi după 1989 o simplă anexă a confruntărilor politice cotidiene. Mircea Vulcănescu, sociolog cu traiectorie gustiniană, a abordat analiza vieţii sociale româneşti, dovedindu-se unul din cei mai lucizi critici ai modernizării liberale, aşa cum arată Ionuţ Butoi în cartea sa “Mircea Vulcănescu: O micro-istorie a interbelicului românesc (Ed. Eikon, 2015). Lucrarea este o imagine veridică a lumii interbelice româneşti scuturată de obsesiile pro sau anti legionare. Altceva reţine însă atenţia, aspect semnalat de Adrian Năstase, fost prim-ministru, ahtiat după documente istorice cu valoare mare, citând volumul publicat de Matei (Mattei) Dogan, sociolog francez de origine română, în 1946, intitulat „Analiza statistică a democraţiei parlamentare din România”. Ca o paranteză în 1992, Matei Dogan a fost ales membru de onoare al Academiei Române. „Rotativa” guvernărilor, pentru acea perioadă, arăta minunat. Spre exemplu, PNL fiind în opoziţie, la alegerile din 1920 a obţinut 6,8% din voturi; în 1922 –fiind la guvernare- a obţinut 60,3% din voturi; în 1926 –în opoziţie- a făcut 7,3%; în 1927 –la guvernare- 61,7%; în 1928 –în opoziţie- 6,5%; 1931 –la guvernare- 47,5%. Nu se poate susţine că în România interbelică a existat un autentic regim democratic. Falsificarea listelor de prezenţă, votul de partid, anemica activitate de control al Parlamentului, libertatea limitată a presei, supravegherea politică a persoanelor de stânga sau de dreapta, considerate primejdioase pentru siguranţa statului, toate acestea nu erau altceva decât notorii năravuri liberale. La drept vorbind liberalismul mult clamat n-a fost niciodată exemplar. Totdeauna a avut o tentă străină de liberalism, autoritarism şi parvenire frauduloasă. Năravurile liberale au fost menţionate, cu claritate, şi de mareşalul Ion Antonescu în scrisorile sale –monumentale- către liderii partidului. Astăzi însă nu mai găseşti la liberalii „corciţi”, altoiţi cu democrat-liberalii, în urma fuziunii, un reper moral, profesional, civic, iar dacă provoci o discuţie despre liberalismul autentic rămâi singur, cum spunea undeva prof. univ. Andrei Marga. Ludovic Orban a vorbit duminică seara de „desfiinţarea PSD, scoaterea PSD din Capitală”, „eliberarea ţării de mafia pesedistă” şi alte minuni. Jenant discurs. Directiva scoaterii PSD din ţară, în sensul desfiinţării acestui partid politic, trasată anul trecut de Klaus Iohannis, este pusă în aplicare pas cu pas. Ca în Belarus, ţară căreia îi împărtăşim… valorile noastre democratice. La toate atacurile acestea imunde, nu indecente, profund anti-democratice, întreptate împotriva unui partid care a dus ţara în NATO şi UE, Marcel Ciolacu şi ceilalţi lideri de la centru au luat poziţia ghiocelului. De la Ludovic Orban pretenţiile sunt mai mici. El clama că „liberalii au învins zdrobitor”, când fotografia alegerilor –încă neclară- nu spune acelaşi lucru. PNL-ul de astăzi altoit cu PDL-ul lui Traian Băsescu n-are nici o legătură cu PNL-ul interbelic, aşa cum a fost acesta. Este un surogat. Care ţine în Guvern un ministru precum acest Ion Ştefan zis „Grindă” de la ministerul Lucrărilor Publice şi Dezvoltării, incapabil să citească un text scris, nu să vorbească liber şi coerent. A pierdut alegerile locale la primăria oraşului Focşani la o diferenţă de 1100 de voturi şi cere reluarea acestora. Nu e singurul ministru, care n-are ce căuta în Guvern. Îi alăturăm pe Monica Anisie, Raluca Ţurcan, Costel Alexe, Adrian Oros ş.a.m.d. Dar nu asta e problema noastră. PNL-ul n-a câştigat alegerile locale, cum nu le-a câştigat nici PSD-ul, chiar dacă şi-a menţinut preşedinţia la 20 de consilii judeţene şi la un număr mai mare de primării, decât a făcut-o PNL-ul (17 consilii judeţene). Se anunţă deja o adevărată furtună în campania electorală pentru alegerile parlamentare, din decembrie, mai ales fiindcă liberalii nu sunt „pe val”. Şi pentru edificare pot consulta votul politic înregistrat pe Capitală, şi ceea ce s-a întâmplat la Timişoara şi Braşov, dar şi în alte locuri din ţară.