Călin Popescu-Tăriceanu, propune ca alegerile parlamentare să fie organizate în martie 2021

0
529

Preşedintele ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, propune ca alegerile parlamentare să fie organizate în martie 2021. “Curtea Constituţională a stabilit că legea care prevede că Parlamentul României este cel care stabileşte data alegerilor parlamentare este constituţională. În aceste condiţii, cred că este foarte potrivit ca Parlamentul să hotărască rapid o dată pentru alegerile parlamentare. Noi suntem în favoarea organizării lor în luna martie 2021. Pentru acest punct de vedere avem câteva argumente: să ne lămurim unde suntem cu criza coronavirus. Vedem cifre din ce în ce mai mari de infectări şi încă nu au venit valurile de la deschiderea şcolilor şi alegerile locale. O amânare a alegerilor ne va permite să trecem peste sezonul virozelor şi gripelor de sezon care vor complica şi mai tare situaţia medicală”, a scris Tăriceanu miercuri pe Facebook.