Sindicaliştii doljeni din sistemul sanitar au anunţat că vor participa săptămâna viitoare la un miting de protest ce va avea loc la Bucureşti. Principalele revendicări ale Federaţiei Sindicale Hipocrat vizează eliminarea plafonului de 30% pentru acordarea sporurilor, acordarea de sporuri întregului personal din sistemul sanitar, ceea ce include personalul tehnico-administrativ, şi aplicarea creşterilor salariale pentru întreg personalul din sistem, precum şi celui din asistenţă socială, de la 1 martie 2018.
Federaţia Sindicală Hipocrat a anunţat că este solidară iniţiativelor de protest anunţate în spaţiul public şi participă la mişcările sindicale organizate de CNS Cartel ALFA în toate judeţele ţării, inclusiv la mitingul din faţa Guvernului României, din 4 octombrie.
„Transferul contribuţiilor sociale de la angajator la angajat este una dintre marile îngrijorări ale membrilor noştri. Orice calcul de până acum arată că există un risc real ca, astfel, veniturile să scadă. Prin urmare, pe lângă solicitări care ţin de ajustări procentuale şi de o aplicare fără discriminare a creşterilor salariale, precum şi de reglementarea unui regim echitabil al sporurilor, Federaţia Sindicală Hipocrat cere ferm renunţarea la transferul contribuţiilor sociale de la angajator la angajat”, a precizat Ion Cotojman, preşedintele Federaţiei Sindicale Hipocrat.
După miting ar putea urma greva în sistemul sanitar
Federaţia Sindicală Hipocrat atrage atenţia că, în cazul în care solicitările menţionate nu vor fi dezbătute şi acceptate, mişcările de protest vor conduce inevitabil la blocaje în desfăşurarea activităţii din unităţile sanitare din toată ţara.
Astfel, după data de 4 octombrie vor fi strânse semnături pentru declanşarea grevei în sistemul sanitar. „La mitingul din 4 octombrie, de la Bucureşti sunt aşteptaţi 11.000 de oameni. Dacă nu se va rezolva nimic vom începe să strângem semnături pentru grevă. Ne gândim inclusiv la întreruperea activităţii în spitale. Deocamdată, nu avem contractul colectiv de muncă finalizat pentru că Ministerul Sănătăţii nu doreşte să accepte revendicările noastre”, a mai spus Ion Cotojman.