Un mecanic de locomotivă şi un pasager al trenului Regio 4542, Târgu-Mureş – Deda, au fost răniţi, sâmbătă, într-un accident feroviar, la trecerea la nivel cu calea ferată de la intrarea în staţia Reghin, după ce şoferul unui camion a traversat fără să se asigure.
Accidentul feroviar a avut loc sâmbătă dimineaţa, în jurul orei 7.30, la trecerea la nivel cu calea ferată de la intrare în staţia Reghin. Trenul Regio 4542, Târgu Mureş – Deda, a intrat în coliziune cu un camion al cărui şofer s-a angajat în traversare fără să se asigure la o trecere la nivel semnalizată cu indicatorul „crucea SF Andrei”.
Potrivit CFR Călători, mecanicul de locomotivă şi un pasager au primit îngrijiri medicale, iar ceilalţi pasageri nu au fost răniţi şi au continuat călătoria cu mijloace auto.
Acestora li se va restitui contravaloarea biletelor pentru parcursul neefectuat conform reglementărilor în vigoare.
Totodată, echipe feroviare de intervenţie vor elibera linia pentru ca trenurile din grafice să circule în condiţii de siguranţă, iar un mecanic de ajutor va prelua serviciul celui care a fost implicat în acest accident.
„Incidente cu mijloace auto ai căror şoferi nu respectă regulile, nu sunt puţine! Trag un semnal de alarmă şi fac apel către toţi conducătorii auto să respecte avertizările / regulile de traversare la trecerile la nivel cu calea ferată şi să acorde importanţa şi atenţia cuvenită acestora. (…) De respectarea regulilor de circulaţie depind vieţi. Vieţile oamenilor, ale celor care călătoresc în aceeaşi maşină cu ei şi, nu în ultimul rând, vieţile celor care se află în tren”, a declarat Iosif Szentes, directorul general al CFR Călători. ( sursa : mediafax.ro)