Kelemen Hunor urmează să fie desemnat candidat UDMR la alegerile prezidențiale, pentru a treia oară

0
494
Kelemen Hunor ar urma să fie desemnat vineri candidat al UDRM la alegerile prezidențiale în cadrul Consiliului Reprezentanților Unionali care va avea loc de la ora 12.00, la Târgu-Mureș.
Kelemen Hunor va prezenta raportul politic, iar apoi va fi desemnat candidatul Uniunii la alegerile prezidențiale. Membrii Consiliului vor alege și un președinte executiv, potrivit Mediafax.
Kelemen anunţa în iulie că UDMR va avea candidat propriu la alegerile prezidenţiale și spunea că pentru el, personal, o candidatură la Preşedinţie nu mai este o ambiţie personală sau o provocare politică, în condiţiile în care a fost desemant de două ori până acum candidat al Uniunii la precedentele alegeri.
”Vom discuta şi vom lua o decizie în funcţie de părerea colegilor. Eu nu prea mă agit, am făcut de două ori campania prezidenţială, dacă trebuie o fac şi pe a treia, nu asta e problema, dar pentru mine nu mai este o ambiţie personală sau o provocare politică. Ştiu cum se face, problema este ce vor colegii, ce soluţie cred că va fi mai bună în acest an”, declara atunci Kelemen.