Teodorovici anunță că premierul va lansa un program pentru creșterea natalității

0
541
Eugen Teodorovici, ministrul Finanțelor, a afirmat că prim-ministrul Viorica Dăncilă are în plan lansarea unui program privind creșterea natalității, pentru ca famiile tinere să fie încurajate să aibă copii, inclusiv prin măsuri de fiscalitate.
”Doamna prim-ministru vrea să facă mai multe proiecte frumoase, unul dintre ele se referă la creșterea natalității. Și foarte multe măsuri chiar frumoase, chiar de suflet, am auzit, nu sunt convins, nu am auzit din partea Domniei Sale că aș fi cel care se ocupă de acest program”, a declarat Teodorovici în cadrul Școlii de vară a femeilor social-democrate, organizate vineri, în Constanța, relatează Mediafax.

 

”Este un program care va fi lansat foarte curând, foarte multe măsuri, pe toate zonele, nu doar de fiscalitate, pe toate zonele, pentru ca famiile tinere să fie încurajate să aibă copii, pentru că am văzut că și pe agendă aveți un subiect legat de populația României, situația demografică și restul. Și dacă nu acționăm astăzi, cu efecte în anii care urmează, vom avea de suferit ca nație”, a mai spus ministerul Finanțelor.