Shota Arveladze: „Şi Craiova şi Tbilisi erau echipe bune, dar noi am meritat calificarea”

0
399

Antrenorul lui Maccabi şi-a adus aminte de meciul cu Universitatea Craiova, din 1994

arveladzeLa finalul meciului de la Severin, cu Pandurii, câştigat de echipa sa cu 3-1, antrenorul celor de la Maccabi Tel Aviv, gruzinul Shota Arveladze, a rememorat meciurile dintre Dinamo Tbilisi şi Universitatea Craiova, în primul tur al Cupei UEFA, din 1994. Atunci, formaţia la care activa fostul atacant care a făcut carieră la Ajax, Glasgow Rangers şi Trabzonspor s-a impus cu  2-1 pe “Central” şi cu 2-0 în capitala Georgiei. Shota Arveladze a marcat din penalty în retur, după ce Giorgi Kinkladze deschisese scorul cu un şut de la peste 25 de metri. În tur, Kavelaşvili a deschis scorul, Adi Pigulea a egalat, iar Kinkladze a punctat pe final.

“Chiar m-am amintit de meciurile cu Universitatea Craiova când am urmărit meciul din campionat al celor de la Pandurii, dar şi fiindcă am aterizat acolo în drum spre Severin. Au fost nişte confruntări de calitate atunci. La Dinamo Tbilisi aveam o echipă bună, dar şi Craiova era un adversar puternic. Cred că în tur am luat opţiunea pentru calificare, când am câştigat printr-un gol pe final, după ce Craiova a avut ocazii de a tranşa jocul. În schimb, eu am marcat în retur. Îmi amintesc cu bucurie că jucam atunci şi de ceilalţi fraţi ai mei, care acum lucrează la federaţia din Georgia” a spus actualul tehnician al celor de la Maccabi, care după meicul de joi seara a fost cel mai solicitat la poze şi autografe, alături de fostul star de la Liverpool şi Chelsea, Yossi Benayoun şi de fiul regretatului Johann Cruyff, Jordi, general manager la Maccabi. Shota Arveladze s-a arătat interesat şi de starea actuală a Universităţii, consierând că un oraş precum Craiova şi suporterii din Bănie merită jocuri de cupă europeană.

În 1994, la Dinamo Tbilisi evoluau toţi cei 3 fraţi Arveladze: Shota, Archil şi Revaz, primul fiind cel mai celebru. Totodată, formaţia gruzină miza pe jucători precum: Kinkladze, care a mai evoluat la Manchester City sau Ajax, Kavelaşvili, fost la Manchester City, Iaşvili, Jamarauli sau Nemsadze. Universitatea, antrenată atunci de Aurică Ţicleanu, avea jucători precum: Craioveanu, Gane, Săndoi, Vasc, Papură, Stângă sau Adi Ungur.