Au studiat chiar în Franţa metode şi practici moderne în predarea Limbii franceze

0
357

Pavelescu Tudorel

11 profesori de Limba franceză din România, între care trei de la şcoli din judeţul Dolj, au participat, în perioada 4-17 iulie a.c., în cadrul unui proiect Comenius, la Stagiul de pregătire pentru profesorii de F.L.E. (Français – Langue Etrangère), care a avut loc în Franţa, la Besançon. Între cadrele didactice doljene s-a numărat şi profesorul Tudorel Pavelescu, de la Şcoala cu clasele I-VIII Podari. Cursurile au inclus module alese de cursanţi, vizând metode moderne interactive profesor/elevi sau elevi/elevi, ca şi forumuri sau conferinţe propuse de organizatori, dedicate cinematografiei franceze (Besançon fiind oraşul natal al fraţilor Lumière, inventatorii cinematografiei, dar şi al scriitorului Victor Hugo) ori postului de televiziune TV5 Monde, ca suport interactiv în studierea F.L.E.

Desfăşurat în oraşul Besançon, la C.L.A – Centre de Linguistique Appliquée de l’Université de Franche – Comté, Stagiul de perfecţionare pentru profesorii de F.L.E. şi de pregătire a formatorilor s-a adresat profesorilor de F.L.E. din România, Italia, Spania, Franţa, Belgia, Rusia, Ungaria, Cehia, Turcia, Serbia, Coreea, Israel, Pakistan, Libia, Liban, Insulele Canare, Siria, Indonezia, S.U.A., precum şi din ţări din Africa, America Centrală şi America de Sud. Cursurile au presupus participarea interactivă şi obligatorie la trei module alese de cursanţi din cele peste 20 propuse de organizatori, completate cu cel puţin şapte forumuri sau conferinţe dintr-un suport de 20, propuse, de asemenea, de organizatori.

«Două dintre cele trei module alese, respectiv „Predarea F.L.E. copiilor şi preadolescenţilor” şi „A anima ora de F.L.E. cu jocuri de rol şi simulări”, au cuprins metode moderne interactive profesor/elevi sau elevi/elevi, bazate pe documente autentice sonore, tipărite sau prin intermediul Internetului. Toate aceste practici şi metode de învăţare redefinesc rolul şi locul profesorului de F.L.E. în contextul unicităţii şcolii la nivelul Uniunii Europene», a precizat prof. Tudorel Pavelescu, de la Şcoala cu clasele I-VIII din comuna doljeană Podari, unul dintre participanţii la stagiul din Franţa. Scopul final al celor două module a fost optimizarea condiţiilor de învăţare bazate pe o pedagogie dinamică a limbii, analiza etapelor unei unităţii pedagogice, accesul la documentele autentice şi, nu în ultimul rând, analiza dificultăţilor legate de relaţiile de comunicare ale tinerilor, ca viitori cetăţeni cu drepturi egale în interiorul Uniunii Europene.

Besançon

În ceea ce priveşte forumurile, unul dintre cele mai interesante, spune profesorul Tudorel Pavelescu, a fost consacrat cinematografiei franceze, având în vedere faptul că Besançon este oraşul natal al fraţilor Lumiere – inventatorii cinematografiei, dar şi oraşul natal al scriitorului Victor Hugo cu care bisonthinii se mândresc pe bună dreptate. Un alt forum foarte interesant a fost cel consacrat postului de televiziune TV5 Monde, ca suport interactiv în studierea F.L.E. Orele de curs au fost urmate de vizite ghidate la muzeele şi monumentele oraşului, plimbări cu vaporaşul pe râul Doub, pentru descoperirea istoriei acestui minunat oraş, care, de câţiva ani, face parte din patrimoniul U.N.E.S.C.O.

«Schimbul de experienţă realizat între profesorii de Limba franceză din toate ţările participante a fost dirijat în mod exemplar de profesorii Facultăţii de Litere ai acestei prestigioase universităţi, profesori cu o experienţă deosebit de bogată în domeniul interculturalităţii europene. Mulţumiri şi nota bene tuturor instituţiilor implicate, respectiv Inspectoratului Şcolar Judeţean Dolj, prin inspector Diana Brătucu, care, în colaborare cu A.N.P.C.D.E.F.P. Bucureşti, ne-au ghidat în cadrul acestui program Comenius», a adăugat prof. Tudorel Pavelescu.