Agenţii economici, atraşi de profesori mai aproape de cursanţi – 600 de studenţi craioveni au făcut practică în companii locale

0
334

Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor a Universităţii din Craiova a făcut, ieri, într-un cadru festiv, organizat în Sala Albastră, bilanţul primului an de implementare a proiectului „PRAXIS – Buni practicieni în domeniul economic în tranziţie de la şcoală la viaţa activă”. Proiectul are drept scop intensificarea stagiilor de practică pentru studenţilor, astfel încât să le faciliteze integrarea pe piaţa muncii. În primă etapă, 602 de cursanţi au beneficiat de programe speciale de pregătire în companii sau instituţii locale.

„Proiectul a început pe 1 august 2010, în parteneriat cu Universitatea de Vest din Timişoara, SupEuropa din Franţa şi ISCTE-iul din Portgalia, şi a avut mai multe etape de schimbare a stilului de practică pentru studenţi. S-au organizat workshop-uri cu propuneri de îmbunătăţire a programelor analitice de practică, au urmat întâlnirile cu mediul de afaceri pentru a corela curricula de practică cu realităţile mediului economic. În perioada 14-18 februarie a.c. coordonatorii de practică din cadrul Universităţii din Craiova şi tutorii din cadrul centrelor de practică au fost instruiţi în cadrul unui curs, care a fost urmat de un schimb de experienţă în Franţa şi Portugalia. După aceste etape preliminare, în intervalul 16-27 iulie s-au derulat stagiile de practică atât în ţară, cât şi în străinătate. 602 de studenţi au fost beneficiarii acestei pregătiri intense care să le permită să coreleze cunoştinţele teoretice cu cele practice, în aşa fel încât să poată răspunde cerinţelor de angajare impuse de agenţii economici”, a precizat conf. univ. dr. Dorel Berceranu, prodecanul Facultăţii de Economie şi Administrarea Afacerilor.

Stagiile de practică au fost realizate după un ghid de practică  lansat pe 2 mai a.c. Agenţii economici care au fost implicaţi în instruirea practică a studenţilor craioveni au fost premiaţi, ieri, de reprezentanţii Universităţii din Craiova.