Partidul Naţional Liberal a reuşit să menţină cota unică

0
536

PNL a reuşit să menţină cota unică în detrimentul impozitului progresiv şi să evite introducerea suprataxării companiilor. Cota unică a fost o decizie cheie ce a contribuit masiv la dezvoltarea economiei României în ultimii 15 ani, a crescut conformarea, a atras investitori, a simplificat sistemul foarte mult, a încurajat antreprenoriatul. PNL consideră că este vital să avem un mediu de afaceri puternic şi creştere economică, astfel încât măsurile luate pentru cei cu venituri mai mici să poată fi susţinute.

Preşedintele Partidului Naţional Liberal Nicolae Ciucă: „În şedinţa Biroului Politic Naţional al PNL, am reconfirmat următoarele: Partidul Naţional Liberal susţine menţinerea cotei unice de impozitare, astfel încât să putem să asigurăm stabilitatea şi predictibilitatea mediului de afaceri şi investiţiilor de care avem nevoie pentru redresarea economiei. PNL nu susţine suprataxarea, pentru că înţelegem că e obligatoriu să asigurăm protecţia locurilor de muncă şi să evităm noi creşteri de preţuri la bunuri şi servicii.Putem discuta în coaliţie un set de excepţii pentru ajustare fiscală, însă doar în conformitate cu Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă. Nu ne abatem de la obiectivele asumate şi continuăm să gestionăm în mod responsabil şi coerent orice plan de măsuri impuse de actualul context global.

Partidul Naţional Liberal consideră că cel mai bun medicament pentru economie îl reprezintă investiţiile. De aceea, bugetul pentru investiţii stabilit de guvernul condus de premierul PNL, Nicolae Ciucă, este cel mai mare din ultimii 30 de ani, ţintind 7% din PIB. În plus, 60% din pachetul Sprijin pentru România este destinat mediului de afaceri şi pentru investiţii, iar 40% este pentru persoanele vulnerabile.  PNL nu este de acord cu sufocarea mediului de afaceri. În perioade precum cea pe care o traversăm acum, avem nevoie ca România să ofere un climat fiscal care să atragă investiţiile, nu care să le gonească. Redresarea economiei şi creşterea ulterioară se pot obţine numai dacă lăsăm economia reală să se dezvolte.  Avem aproximativ 96 de miliarde de euro alocaţi pentru dezvoltare şi misiunea de a direcţiona aceşti bani spre toate domeniile cheie, în mod inteligent.

Preşedintele Partidului Naţional Liberal Nicolae Ciucă: Partidul Naţional Liberal îşi asumăm măsurile luate şi înţelege că trebuie să ne uităm la cum va arăta România în viitorul apropiat, cu reformele din PNRR începute, cu banii din PNRR activaţi în programe de sprijin şi dezvoltare a ţării. Nu ne uităm azi la sondaje, ci pe termen lung la societatea românească. Asta credem noi că înseamnă responsabilitate la guvernare. Nu ne abatem de la obiectivele asumate şi continuăm să gestionăm în mod responsabil şi coerent orice plan de măsuri impuse de actualul context global.”