Fostul premier francez, Francois Fillon – 5 ani de închisoare din care 2 cu executare

0
687

În afacerea angajărilor fictive, care a explodat în campania alegerilor prezidenţiale din 2017, fostul premier francez Francois Fillon a fost condamnat, ieri, de Tribunalul corecţional din Paris, la 5 ani de închisoare, din care 3 cu suspendare, 375.000 euro amendă şi o perioadă de ineligibilitate de 10 ani. Soţia sa, Penelope Fillon, a fost condamnată la 3 ani de închisoare cu suspendare, 375.000 euro amendă şi 2 ani de ineligibilitate. Cuplul Fillon a anunţat că va face apel la condamnarea sa. Un fost supleant al lui Francois Fillon, în departamentul Sarthe (vestul Franţei), Marc Jouland (LR) care a menţinut-o angajată pe Penelope Fillon, ca asistentă parlamentară, a primit 3 ani cu suspendare, 20.000 euro amendă şi 5 ani de ineligibilitate. Cei trei trebuie să ramburseze Adunării Naţionale un milion de euro pentru deturnare de fonduri publice. În perioada 2006-2007 cuplul Fillon şi-a angajat şi cei doi copii, Marie şi Charles ca asistenţi parlamentari când tatăl lor era senator.