Sunetist din Anglia pentru concertul „Maria Tănase Simfonic” de la Sala Polivalentă

0
147

După „Mozart Rocks”, ineditul concert de rock simfonic din 2013, și „Vivaldi Colours”, show de fuziune între muzica pop și cea clasică din 2014, ambele cu unele dintre cele mai cunoscute voci ale României, Filarmonica „Oltenia” propune craiovenilor, în această toamnă, alt grandios spectacol la Sala Polivalentă. Unul dedicat Mariei Tănase, în care muzica simfonică să rezoneze cu cea folclorică, anunțat pentru data de 25 septembrie. Pregătirile sunt în toi, pe lângă aspectele artistice pe organizatori preocupându-i și detaliile tehnice, cu atât mai mult cu cât, la edițiile precedente, au primit nu numai laude, ci și reproșuri din partea publicului privind sonorizarea. În acest sens, s-a apelat la serviciile unui sunetist din Anglia, David Kent, despre care reprezentanții Filarmonicii craiovene spun că are o bogată experiență, colaborând la numeroase festivaluri și concerte, inclusiv ale trupelor Pink Floyd și The Rolling Stones.

În acest an, proiectul îi va aduce pe aceeași scenă pe Loredana, cunoscută pentru reinterpretarea în manieră proprie a unor celebre cântece populare românești, și Cvartetul Bălănescu – Alexander Bălănescu fiind considerat unul dintre cei mai vizionari violoniști contemporani și un prolific compozitor, de origine română, stabilit la Londra încă din 1971. Alături de aceștia se vor afla Orchestra Simfonică și Corala Academică ale Filarmonicii craiovene și Corul de copii al Liceului de Arte „Marin Sorescu”.

„Să nu uităm, totuși, că este o sală de sporturi, nu de concert!”

Pregătirile sunt în toi, o întâlnire de lucru având loc, recent, între cei doi muzicieni, Loredana și Alexander Bălănescu. Însă nu doar partea artistică, ci și cea tehnică îi preocupă în prezent pe organizatorii evenimentului, cu atât mai mult cu cât, la edițiile precedente, au primit reproșuri din partea publicului privind calitatea sonorizării. «Cu siguranță, de această dată va fi o sonorizare mai bună. Deja s-au făcut niște investiții acolo, există niște panouri care au fost folosite și la Eurovision. În plus, noi am învățat din experiența anilor trecuți. Vom avea niște echipamente noi, dar și poziționarea boxelor va fi altfel, încercăm o altă formulă…”, a precizat Vlad Drăgulescu, managerul Filarmonicii „Oltenia”.

A sonorizat concerte Pink Floyd și The Rolling Stones

În privința sonorizării însă, organizatorii se bazează în mare măsură pe un specialist – David Kent – adus din Anglia pentru evenimentul de la Sala Polivalentă. „A sonorizat, printre altele, concerte Pink Floyd și The Rolling Stones… Nu știu dacă putem avea, în momentul de față, ceva mai bun decât acest sunetist, care este foarte priceput și care sperăm că va scoate ceva mai bun din Sala Polivalentă”, a precizat Drăgulescu. „Au fost oameni nemulțumiți de sunet, la edițiile trecute, dar au fost și locuri în sală din care s-a auzit foarte bine. Polivalenta este oricum foarte greu de sonorizat. Să nu uităm, totuși, că este o sală de sporturi, nu de concert! Cu siguranță, deci, va fi un sunet mult mai bun decât în edițiile precedente”, a mai spus managerul Filarmonicii craiovene. Acesta a explicat că sala ar putea fi sonorizată, într-adevăr, excepțional, însă și costurile ar fi pe măsură: „Ar costa probabil vreo 100 de mii de euro chiria unor echipamente. Ori nu ne permitem un asemenea buget. Dar ne punem foarte mari speranțe în sunetistul respectiv, care are experiența necesară”.

Numele invitatului ediției 2016, încă nedezvăluit

În cadrul unei conferințe de presă, Vlad Drăgulescu a mai declarat că Filarmonica „Oltenia” își dorește „să creeze o tradiție a concertelor de Polivalentă și a concertelor de tip fuziune” și a făcut referiri și la ediția viitoare, păstrând însă, deocamdată, ca surpriză numele invitatului. „Avem în minte și ce se va întâmpla în 2016, o să vă aducem și atunci ceva cu totul deosebit. Am întâlnit în organizarea Stagiunii Europa (n.r. – care va avea loc în perioada 23 octombrie 2015 – 20 mai 2016) pe cineva care ne-a devenit prieten, care n-a putut participa în săptămâna dedicată țării lui, dar care probabil va fi subiectul concertului de Polivalentă din 2016”, a spus acesta.

Paula Seling și Delia Matache au acceptat provocarea în 2013 și 2014

În 1 noiembrie 2013, „Mozart Rocks” i-a adus pe scena Sălii Polivalente de la Craiova pe Paula Seling și Dan Helciug, solistul trupei „Spitalul de Urgență”, Orchestra Simfonică a Filarmonicii „Oltenia” fiind condusă de tânărul Constantin Grigore. Pentru „Vivaldi Colours”, din 11 octombrie 2014, două dintre cele mai cunoscute voci ale României, Delia Matache şi Horia Brenciu, au acceptat cu entuziasm provocarea de a improviza pe acorduri clasice şi de a interpreta propriile piese, special reorchestrate pentru acest eveniment, la pupitrul dirijoral aflându-se Tiberiu Soare. Un alt element inedit a fost vioara Stradivarius mânuită cu măiestrie de tânărul virtuoz Răzvan Stoica.