Deficit de medici în Urgenţe

0
540

Sistemul de primiri urgenţe din marile spitale suferă din cauza numărului prea mic de specialişti, iar existenţa acestei probleme a fost recunoscută chiar de secretarul de stat în MAI, Raed Arafat. Potrivit acestuia ar mai fi nevoie de câteva sute de medici, la nivel naţional, pentru  a putea acoperi deficitul din acest moment. Între 1.200 şi 1.300 de medici ar trebui să lucreze în unităţile şi compartimentele de primiri urgenţe din toată ţara pentru ca acestea să funcţioneze la capacitate maximă. Arafat i-a sfătuit cu această ocazie pe rezidenţi să se în UPU ca să poată lucra şi acolo şi la SMURD. „Ar fi nevoie de sute de medici să funcţioneze corect, pe plan naţional, unităţile de primiri urgenţe şi SMURD. Este normal acest lucru, dacă ne gândim că este o specializare recentă, dar dacă ne gândim unde suntem acum, am evoluat foarte bine. Noi nu am avut mai mulţi medici şi am scăzut, ci am pornit cu foarte puţini şi am crescut. Ca să ajungem la nivelul care este necesar, poate ar trebui să atingem 1.200 – 1.300 de medici în acest domeniu, în unităţi de primiri urgenţe, care să activeze şi la nivelul SMURD”, a declarat Raed Arafat.

În altă ordine de idei, SMURD a înregistrat, în primul trimestru al acestui an, cu 16% mai multe apeluri decât în aceeași perioadă a anului trecut. Dacă în 2011, SMURD avea pe zi 400-500 de intervenții în întreaga țară, în prezent numărul acestora depăşeşte 1.000 -1.050 de cazuri.