La Liga: Hansi Flick succede lui Xavi la FC Barcelona

0
369

Clubul catalan, FC Barcelona, a anunţat ieri pe site-ul său că tehnicianul german Hansi Flick (59 ani) a semnat până în 2026. Este a 4-a experienţă a antrenorului german, după Hoffenheim (2000-2005), Bayern Munchen (2019-2021) şi reprezentativa Germaniei (2021-2023). Hansi Flick succede lui Xavi Hernandez pe banca tehnică a Barcelonei, după ce acesta –fost jucător de referinţă al echipei- câştigase Liga în 2023, iar în actuala ediţie calificase echipa pentru Liga Campionilor. Eliminarea din sferturile de finală, de către PSG, l-a costat. Flick n-a mai antrenat după despărţirea de Mannschaft în septembrie 2023. La ultima ediţie de Campionat Mondial reprezentativa Germaniei a fost eliminată din faza grupelor. Care sunt primele sale intenţii, în privinţa aducerii de noi jucători, rămâne o necunoscută. Oricum internaţionalul columbian Luis Diaz de la Liverpool este un mare vis al lui Deco, iar mijlocaşul german Kimmich este o dorinţă a lui Flick. Ar putea pleca Araujo, De Jong şi chiar Raphinha.