Poate, deşi mă îndoiesc, din raţiunile cunoscute, legate de estomparea pandemiei de Covid-19, ediţia din acest an a Zilelor Craiovei (27 mai – 1 iunie a.c.) s-a vrut parcă premeditat, dincolo de orice fast al ceremoniei să etaleze o virtute ofensivă a manifestărilor culturale. Cu un plus de elevaţie. E cu neputinţă să menţionez tot programul generos defalcat pe zile de sărbătoare (aflat pe site-ul Primăriei Craiova) dar în orice caz pot fi enumerate o multitudine de evenimente de bun gust, începând cu o expoziţie cu lucrări de artă tablouri, instalaţii (co-organizator: Asociaţia Carousel Project), Liceul de Artă „Marin Sorescu” din piaţa William Shakaepseare, târgul de hand-made, concertul simfonic susţinut de Filarmonica Oltenia la Teatrul de Vară, din Parcul Romanescu, spectacolul aniversar al Ansamblului Folcloric „Maria Tănase”, expoziţia de pictură, grafică şi colaj „Copilărie fericită” (co-organizator Palatul Copiilor) din Grădina Botanică, expoziţia cu maşini de epocă, spectacole de teatru, de muzică şi dans, activităţi artistice, paradă, ateliere interactive şi evident o bogată activitate la Biblioteca Judeţeană „Alexandru şi Aristia Aman”. Nu mai continui. O doză compactă de bun gust, atât cât să destindă lăuntric, menită să fisureze compensator o stare de angoasă întreţinută de ceea ce se întâmplă „lângă noi”, este detectabilă. Este un merit personal, pe care îl atribui fără rezerve primarului Craiovei, Lia Olguţa Vasilescu şi colaboratorilor ei, ambianţa culturală aparte, cu accente insolite creată în marele municipiu al Olteniei. Dovedind cu fapte, că „ideea folclorică” potrivit căreia primarul trebuie să fie doar pragmatic, fără fasoane cărturăreşti, fără intelectualisme, fără respiraţie europeană, e vetustă sau n-are rădăcini. Şi e tonic când ambianţa Craiovei probează astfel de veleităţi salutate şi de străinii aflaţi în trecere. Prin echilibrul gestului şi o bună măsură a limbajului de natură să-i contamineze şi pe adversarii de circumstanţă. Craiova are aşadar, resimţit, timp de câteva zile, o notă aparte, nu de salubritate (excelează chiar în privinţa curăţeniei) ci e distincţie elevată. Zelul administrativ, înţeles nu ca un ping-pong de replici, lovituri sub centură, ingrediente greu digerabile, moralină demagogică, e pură ipocrizie în absenţa unor virtuţi complementare. Timp de câteva zile Craiova are un şarm primăvăratic veritabil, contaminând printr-un farmec renăscut sau poftim estompat de pandemie. Dacă exagerez o fac cu seninătate, pentru că o agendă atât de densă a Zilelor Craiovei, menită a te îmbogăţi cultural şi prin ce afli fără să fi căutat în mod direct, într-o atmosferă de febrilitate spirituală, nu probează decât o amplitudine a normalului. Fără a calcula mereu pasul următor, fără a se lamenta cu sinceritate, îngrijorare, principialitate, de spiritul de sacrificiu, primarul Craiovei, indiferentă la efectul retoric, fără ornamente şi emotivităţi inutile, câştigă în simpatie prin precizie, detaliu şi consecvenţă. Craiova, în aceste zile de mai, a rozelor incendiare, şi a teiului pregătit să înnebunească, nu este în sărbătoare, dar iradiază un optimism tonic, spirit de competiţie, şi de ce nu mult curaj în ziua de azi şi de mâine, încredere deplină în disponibilităţile locuitorilor ei, tineri şi vârstnici, care şi-au regăsit zâmbetul după o iarnă lungă, şi tot ce mai ştim despre ea.
