Teatrul „Colibri”, pentru prima dată în Festivalul Internațional „Shakespeare”!

0
332

După 20 de ani de existență și nouă ediții, în compania celor mai titrate teatre și a celor mai valoroși artiști din lume, Festivalul Internațional „Shakespeare” a inclus în selecția oficială Teatrul pentru Copii și Tineret „Colibri” din Craiova, cu spectacolul „Eu sunt Shakespeare”. Desfășurat sub genericul „Shakespeare al tuturor”, festivalul a programat reprezentația în ultima zi – duminică, 4 mai, aceasta urmând să aibă loc de la ora 17.00, la sediul Teatrului „Colibri”, din Calea București nr. 56.

Spectacolul „Eu sunt Shakespeare”, de Alina Nelega – distinsă anul acesta de Senatul UNITER cu Premiul pentru cea mai bună piesă a anului 2013 –, a fost montat pe scena Teatrului „Colibri” în premieră absolută, în anul celebrării celor 450 de ani de la nașterea marelui dramaturg englez.

Publicul va putea vedea și sâmbătă, 3 mai, de la ora 18.00, la „Colibri”, spectacolul „Eu sunt Shakespeare”, realizat în regia lui Gavril Cadariu, scenografia semnată Oana Micu (costume, păpuși) și Tiberiu Toitan (decoruri), cu actorii Alla Cebotari, Cosmin Dolea, Oana Stancu, Mugur Prisăcaru, Daniel Mirea, Emanuel Popescu, Ionica Dobrescu, Rodica Prisăcaru, Adriana Ioncu și Alis Ianoș.