Ateliere de scrapbooking cu premii la Casa de Cultură „Traian Demetrescu”

0
330


Casa de Cultură „Traian Demetrescu” a lansat, recent, seria de ateliere de scrapbooking cu premii, adresate tuturor craiovenilor, indiferent de vârstă, și cu acces liber pentru aceștia. Participanții se vor delecta creând cele mai frumoase şi originale felicitări, decoraţiuni, pagini şi albume scrapbook. „Astfel, cei mici nu doar că îşi cultivă o multitudine de abilităţi necesare pentru viitor, dar se şi relaxează prin joc, alături de părinţii lor, care au ocazia de a se deconecta de la rutina cotidiană”, spun organizatorii.

Atelierele se vor desfășura la sediul Casei de Cultură „Traian Demetrescu” din Craiova, săptămânal, în fiecare zi de vineri, între orele 17.00 şi 19.00. Coordonatoare este Veronica Svanstrom, singura artistă de gen din Craiova. Împreună cu aceasta, participanții vor crea felicitări-şevalet (9 mai), pagini scrapbook despre natură (16 mai), felicitări în trepte (23 mai), pagini scrapbook despre prietenie (30 mai), felicitări-şevalet inversate (6 iunie), pagini scrapbook în culorile preferate (13 iunie), felicitări cu trepte laterale (20 iunie), pagini scrapbook de vacanţă (27 iunie). La finalul seriei de ateliere, pe 4 iulie, va fi organizat un concurs cu premii.

Fiecare participant va primi la atelier o coală de carton scrapbooking, o coală de hârtie imprimată scrapbooking, o imagine ştampilată, markere, bandă dublu-adezivă, pernuţe 3D, trimmer, covoraş de decupare, cutter (conţinutul kitului poate varia în funcţie de tema atelierului), plus alte produse scrapbooking cu care să vă decoraţi creaţiile şi nu numai. Înscrierile se fac la e-mail casa_cultura_traian_demetrescu@yahoo.com, la numerele de telefon 0351/413 369 și 0351/413 368 sau la e-mail info@mvcreative.eu.