Actorul craiovean Valer Dellakeza, pentru a treia oară premiat de UNITER

0
461

Uniunea Teatrală din România a decernat, luni seara, la Târgu Mureș, premiile celei de-a XXII-a ediții a Galei UNITER, premiul la categoria „Cel mai bun actor în rol secundar” revenind actorului Valer Dellakeza, de la Teatrul Național „Marin Sorescu” din Craiova. Importanta distincția i-a fost acordată pentru rolul Tot Lajos din spectacolul „Familia Tot”, pus în scenă de regizorul Bocsardi Laszlo la Naţionalul craiovean.

Valer Dellakeza

La aceeași categorie au mai fost nominalizaţi Zsolt Bogdan pentru rolul Charles Paumelle din spectacolul „Victor sau Copiii la putere”, al Teatrului Maghiar de Stat Cluj, şi Tibor Palffy pentru rolul Claudius din spectacolul „Hamlet” al Teatrului „Tamasi Aron” din Sfântu Gheorghe.

Este cel de-a treilea Premiu UNITER pe care Valer Dellakeza îl primește, după 60 de ani de teatru, pe care îi va sărbători în luna mai. În 2000 a fost „Cel mai bun actor” pentru rolul Truffaldino din „Slugă la doi stăpâni” (regia: Vlad Mugur), iar în anul 2012 i s-a înmânat Premiul pentru întreaga activitate. În 2013 i s-a acordat Ordinul Naţional „Serviciul Credincios” – în grad de Cavaler, la propunerea Preşedintelui României. Valer Dellakeza este actor la Craiova din 1968, anul în care a absolvit IATC, este Societar de Onoare al Teatrul Naţional „Marin Sorescu” (din 21 martie 2004) şi Cetăţean de Onoare al Craiovei (din 26 octombrie 2012).

La Gala UNITER din acest an, premiul la categoria „Cel mai bun spectacol” a fost obținut de „Victor sau copiii la putere” de Roger Vitrac, în regia lui Silviu Purcărete, pus în scenă la Teatrul Maghiar de Stat Cluj. Premiul pentru „Cel mai bun regizor” i-a revenit lui Laszlo Bocsardi pentru spectacolul „Hamlet” la Teatrul „Tamasi Aron” din Sfântu Gheorghe, iar premiul pentru „Cel mai bun scenograf” a fost câștigat de Jozsef Bartha pentru scenografia aceluiași spectacol. „Cel mai bun actor în rol principal” a fost ales Cornel Răileanu pentru rolul Personajul din spectacolul „Ce nemaipomenită aiureală”, de la Teatrul Național din Cluj-Napoca, iar premiul pentru „Cea mai bună actriță în rol principal” i-a revenit Alexandrei Fasolă pentru rolul titular din spectacolul „Yentl”, la Teatrul Evreiesc de Stat din București. Regăsiți lista completă a premiilor pe site-ul Uniunii Teatrale din România, www.uniter.ro