„Şcoala altfel”, la Şcoala Gimnazială din Drăgoteşti

0
437

În săptămâna 26 – 30 martie, destinată activităţilor din Programul „Şcoala altfel”, Şcoala Gimnazială din Drăgoteşti, în parteneriat cu Primăria localităţii, a organizat excursii tematice având ca scop cunoaştere monumentelor culturale şi istorice din Craiova. Cei 150 de elevi din ciclurile primar şi gimnazial din unitatea de învăţământ au vizitat, însoţiţi de un ghid ,  Casa Băniei, Muzeul Olteniei – Secţia de Istorie şi Arheologie, Secţia de Ştiinţe ale Naturii, precum şi Biserica „Madona Dudu”, Catedrala Mitropolitană „Sf. Dumitru”, Monumentul „Fraţii Buzeşti” şi Piaţa „Mihai Viteazul”. Punctul final al traseului a fost Grădina Botanică. „Aceste programe au avut ca obiectiv principal cultivarea sentimentului de mîndrie patriotică în rândul elevilor, iar acest lucru nu putea fi realizat fără sprijinul primarului  Dumitru Dincă, cel care ne-a susţinut în realizarea acestei ample activităţi extracurriculare”, a precizat prof.  Adriana Radu, director al Şcolii Gimnaziale din Drăgoteşti.