EDITORIAL / Cazul Daniel Zamfir, o problemă a liberalilor!

0
161

Ludovic Orban, liderul liberalilor, va supune în Consiliul Naţional, la proxima reuniune, propunerea anunţată în Biroul Executiv, de excludere a senatorului Daniel Zamfir, unul dintre vizibilii parlamentari ai partidului. Motivele clare ale acestui gest radical nu au fost enunţate, în afara faptului că Daniel Zamfir ar fi încălcat „toate prevederile statutare”. Care nu au fost menţionate. De mai multă vreme, relaţiile liderului liberal cu senatorul Daniel Zamfir sunt tensionate, fapt care a şi condus la înlocuirea acestuia din urmă, din funcţia de preşedinte al Comisiei economice de industrie şi servicii din cadrul Senatului, cu Florin Câţu. Acesta a avut o discuţie contradictorie mai mult decât jenantă, de-a dreptul uluitoare, cu Daniel Zamfir în Parlamentul României, în faţa guvernatorului BNR, Mugur Isărescu, acompaniat de întreaga conducere a BNR. De partea lui Daniel Zamfir sunt câteva nume grele ale partidului şi Alina Gorghiu este unul dintre ele. Oricum, unanimitate nu face intenţia lui Ludovic Orban. Care nu ştie câtă adâncime are o astfel de decizie. Cum sunt greu de decorticat „jocurile” din interiorul Partidului Liberal, este hazardată orice opinie tranşantă. La o bună parte din media, Daniel Zamfir are „trecere” şi probabil asta îl deranjează pe Ludovic Orban, care doreşte să demonstreze cine ţine volanul conducerii partidului. Pe de altă parte, unele dintre iniţiativele legislative ale lui Daniel Zamfir – teme populare – nu au făcut priză cu viziunea altor colegi din partid. S-a ajuns oricum departe. Dacă Ludovic Orban face acum un pas în spate ar fi o dovadă de slăbiciune, în opinia multora. Dacă îşi continuă drumul, îşi creează alte bătăi de cap, de care nu are nevoie înaintea strângerii rândurilor, la orizont prefigurându-se alegerile europarlamentare şi apoi prezidenţiale, teste serioase, în anul următor. O demisie a lui Daniel Zamfir, pe fondul actualei situaţii tensionate, tot prost ar pica, fiindcă s-ar comenta îndelung motivele, imputându-i-se „dezertarea”. Niciuna din teze nu are maximă susţinere. Cazul Daniel Zamfir aduce în discuţie altceva şi anume ceea ce s-ar numi „democraţia internă de partid”, „pluralitatea punctelor de vedere”. Un lider de partid, oricâtă autoritate şi carismă ar avea, nu poate avea tot activul la picioarele sale. De la o vreme asistăm la tendinţa „comenzii unice”, tot mai evidentă la toate partidele noastre politice, la o neacceptare a frondiştilor şi doar a mormăitorilor în batistă, ceea ce pare de-a dreptul suspect, amintind de vremuri revolute. Lăsând la o parte caracterul episodic al unor astfel de întâmplări, se poate reflecta însă, la deficitul de tact şi de supleţe, predispoziţia pentru excesul de autoritate, care n-ar trebui să definească, între altele, un lider. Fiindcă, oricât de puternici s-ar crede, şi Ludovic Orban şi Liviu Dragnea, de la social-democraţi, ar putea înţelege că n-au autoritatea metafizică a lui… Ion Iliescu sau Radu Câmpeanu, de pildă, în alte momente de viaţă ale partidelor pe care efemer le conduc. Şi tentaţia unor gesturi specifice „liderilor maximi” n-au sorţi de izbândă. Dimpotrivă.