Un demers „puţin” inutil: Despre închisorile CIA în România

Un post de televiziune din Capitală anunţă o anchetă jurnalistică riguroasă, întinsă în timp, despre existenţa unei (unor) închisori CIA pe teritoriul României, în perioada 2001–2005, în care ar fi fost anchetaţi terorişti sau prezumtivi terorişti, extraşi din diferite ţări ale lumii. Povestea nu este deloc nouă şi, anterior, o comisie parlamentară a negat cu vehemenţă, în urma propriilor investigaţii, orice prezenţă a unor închisori secrete CIA pe teritoriul României, în prima parte a deceniului trecut. Deşi o rezoluţie a Parlamentului European cerea Lituaniei, Poloniei şi României să adâncească investigaţiile, plecând de la existenţa unor informaţii privind zborurile ilegale deasupra Europei obţinute de Euro-Control şi făcute publice de elveţianul Dick Marty. Ce va dezvălui ancheta jurnalistică de care aminteam  nu avem idee, dar ştim, după ce am văzut şi revăzut filmul „Zero Dark Thirty”, câştigător al premiului Globul de Aur 2013 atribuit de Academia Americană de Film, ce simbolistică a avut şi are în SUA lupta împotriva terorismului. Poţi să ţipi, să acuzi că se acceptă tortura, ca o procedură standard, că se umanizează straniu şi cu aprobare oficială imaginea CIA, nimic nu contează. „Zero Dark Thirty” – o vânătoare a şefului Al-Qaeda – dezvoltă inspirat, cu mijloacele artistice, în plan psihologic, răzbunarea unei naţiuni. După un război total, declarat „forţelor răului”. Atacul comando-ului de puşcaşi marini din 2 mai 2011 asupra unei clădiri fortificate din Abbottabad, în care se afla şeful Al-Qaeda, Osama Ben Laden, teroristul fanatic devenit obsesie pentru agenţii CIA, şi nu numai, transformă istoria în legendă. S-a spus că membrii Comitetului Senatului pentru Informaţii (Senate Intelligence Comittee) au lansat o anchetă pentru a afla dacă CIA a oferit producătorilor filmului date confidenţiale despre raidul în care a fost ucis Ben Laden. S-au adus reproşuri la „imaginea deformată” în care CIA utiliza tortura ca pe un instrument eficace în obţinerea de informaţii şi capturare a unor lideri terorişti. Guvernul american a evitat subiectul metodelor de interogare folosite la Guantanamo şi în războiul contra terorismului, susţinând că tortura a fost redusă în 2004 şi apoi interzisă începând cu primul mandat al lui Barack Obama. CIA are o istorie a tehnicilor de tortură şi totuşi pare deranjată de faptul că asemenea chestiuni apar în film. Ca un detaliu insignifiant, la Santiago de Chile de pildă, după venirea la putere a lui Augusto Pinochet, ne spune Roberto Bolano (Nocturnă în Chile), agenţia nu avea inhibări de nici o natură în ceea ce întreprindea. „Zero Dark Thirty” a avut pe post de consultanţi chiar pe câţiva din militarii implicaţi în misiune din 2 mai 2011, iar regizoarea Kathryn Bigelow, una dintre puţinele femei realizatoare la Hollywood, a avut la dispoziţie documente oficiale clasificate despre uciderea lui Ben Laden. O altă actriţă, Jessica Chastain, interpreta unei agente CIA, „Maya”, care chiar există, transmite nu doar emoţie, cât mai ales o determinare organică în capturarea celui care a fost Ben Laden, vinovat de atacul nonconvenţional împotriva civililor celei mai mari democraţii occidentale. Dacă filmul a fost finanţat sau nu de CIA nu se spune, aşa cum se precizează în „Argo”, un alt film premiat cu Globul de Aur, ştim doar că misiunea ultrasecretă „Geronimo” a fost urmărită la subsolul de la Casa Albă de preşedintele Barack Obama, secretarul de stat Hillary Clinton, vicepreşedintele Joe Binden, John Brennan, consilier pe probleme de terorism, responsabili ai CIA, cu sufletul la gură. Reuşita ei a mai adus un mandat actualului preşedinte. Numele ţării noastre nu apare între locaţiile secrete. Se menţionează numele altor ţări, nu al României, dacă asta mai avea vreo importanţă.