Tot la mâna Cerului / Peste 150.000 de hectare însămânţate cu grâu aşteaptă precipitaţiile

0
559

Jumătate din suprafaţa agricolă a Doljului este deja cultivată. Cea mai mare suprafaţă este deţinută de cultura de grâu, pe locul secund fiind rapiţa. Toamna blândă a permis ca arăturile să fie făcute în timp util, rămânând acum ca vremea să fie binefăcătoare cu pământul. Lipsa de precipitaţii din ultima perioadă nu pare să fie de folos agricultorilor, care speră că anotimpul rece va aduce în perioada următoare ploaia sau zăpada mult aşteptate.

semanat 1Dacă în primăvara anului trecut, în Dolj, fuseseră însămânţate cu grâu 175.811 ha, iată că, în prezent, sunt cultivate 157.131 ha. Vremea foarte prielnică a permis agricultorilor să efectueză la timp arăturile de toamnă şi să cultive mai mult de jumătate din totalul suprafeţei agricole a judeţului.

          În această toamnă, alte 1.184 ha au fost însămânţate cu secară, 6.935 ha cu triticale, 20.104 ha cu orz, 2.464 ha cu orzoaică de toamnă, 1.500 ha cu ovăz de toamnă. Cultura de rapiţă a fost deja pusă la „dospit” natural pe cele 29.507 ha. Putem remarca, la rapiţă, că spre deosebire de toamna anului 2015, când suprafaţa cultivată nu a depăşit 19.647 ha, iată că, acum, vorbim de o creştere cu aproape o treime a suprafeţei cultivate cu această cultură ce are un profit substanţial.

Lipsa apei în sol, o problemă gravă

          Veştile din agricultura doljeană nu vor continua să fie la fel de îmbucurătoare, dacă precipitaţiile nu-şi arată prezenţa în următoarele zile.  Potrivit datelor meteo, în Oltenia, în primele zile ale intervalului de prognoză, 26 decembrie 2016 – 8 ianuarie 2017, vremea va fi uşor mai caldă decât în mod normal în această perioadă a anului, cu medii ale temperaturilor maxime de 6…7 grade, în timp ce media minimelor nocturne se va situa în jurul a 0 grade. Apoi, vremea se va răci şi valorile termice vor scădea spre 1…2 grade ziua şi -9…-8 grade noaptea, între 29 şi 31 decembrie. După 01 ianuarie va avea loc o uşoară creştere a temperaturii, astfel incât se va atinge o medie diurnă de 6 grade, dar ulterior, pe parcursul celei de a doua săptămâni, vremea se va răci din nou şi spre data de 8 ianuarie se vor consemna valori medii de 1….2 grade ziua şi -7…-6 grade noaptea. Precipitaţii slabe şi pe arii restrânse, vor fi posibile, cel mai probabil, în perioada 27-28 decembrie şi după 3 ianuarie. Aşadar, mai nimic la capitolul precipitaţii!

Bruma poate cauza pagube

semanatSpecialiştii agricoli mai spun că în cultura grâului de toamnă, aprovizionarea cu apă pe adâncimea de sol 0-100 cm se va încadra în limite satisfăcătoare, apropiate de optim, în aproape toate regiunile agricole ale ţării. Deficite moderate de umiditate în sol se vor înregistra în centrul, sud-estul şi local în sudul Dobrogei. În aceste condiţii, la culturile agricole şi la speciile pomi-viticole se va continua repausul vegetativ, în aproape toate regiunile agricole.

          În Dolj, ca urmare a fenomenului de viscol, pe terenurile cu strat de zăpadă discontinuu, superficial (sub 10 cm) sau chiar absent, temperaturile minime din aer scăzute, situate sub pragurile biologice critice de rezistenţă (Tmin <-10…-15°C) ale plantelor vor produce vătămări ale aparatului foliar prin brunificări şi arsuri ale vârfului frunzelor. Sub aspect fenologic, orzul şi grâul de toamnă vor parcurge fazele de formare a frunzei a treia (40-100%) şi înfrăţire (10-100%), iar în culturile tardive vor predomina răsărirea şi apariţia frunzei a treia (10-100%). În funcţie de data semănatului, la cultura de rapiţă se va semnala predominant dezvoltarea aparatului foliar (6-13 frunze). Speciile pomicole şi viticole îşi vor menţine stadiul de repaus biologic, la nivelul întregii ţări.

          Să mai amintim că, din cauza deficitului de precipitaţii din iulie –august 2016, la nivelul judeţului Dolj, a fost afectată de secetă o suprafaţă de 36.710,48 ha, cu pierderi estimate de 35.576 mii lei; aşa cum rezulta din Raportul final al comisiei judeţene pentru situaţii de urgenţă. Principalele culturi afectate au fost: porumb 14.475,11 ha şi floarea-soarelui 16.932,63 ha