Profesorii de engleză, aşteptaţi în SUA

0
397

chicagoProfesorii de limba engleză, care predau în învăţământul liceal, au şansa de a urma cursuri de specializare în Statele Unite ale Americii. Programa se adresează unui grup de 20 de profesori cu experienţă şi, totodată, cu o profundă înţelegere a societăţii, educaţiei şi culturii americane – trecut şi prezent. Accentul va fi pus pe oferirea de materiale şi conţinuturi despre SUA, care să dezvolte curricula şcolară, nu metode de predare şi pedagogie. „Este un proiect amplu şi noi l-am trimis în teritoriu, astfel încât toţi cei interesaţi să poată aplica , la adresa de e-mail alexandrescui@state.gov, până pe 22 ianuarie 2017. Cursul este organizat în jurul unor teme centrale din civilizaţia SUA şi va sprijini lămurirea unor aspecte politice, sociale şi economice ale socităţii americane. Vor fi patru săptămâni de învăţare, urmate de o alta de studiu. Scopul programului este acela de a căpăta o viziune de ansamblu asupra diversităţii culturale, geografice şi etnice a Statelor Unite ale Americii.  Universitatea din Illinois – la Urbana – Champaign, va găzdui cursul pentru cei 20 de profesori, începând cu iunie 2017”, a precizat prof.  Mona Burcheşin, inspector pentru limba engleză, în cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean Dolj.