Meciul de box Mike Tyson – Roy Jones jr, încheiat la egalitate

0
695

Meciul demonstrativ de box dintre americanii Mike Tyson, 54 de ani, şi Roy Jones jr, 51 de ani, s-a încheiat la egalitate.  Meciul a fost dominat clar de Mike Tyson pe parcursul celor opt runde, însă WBC a luat decizia remizei. Cifrele demonstrează că Tyson a fost superior, a trimis 67 de pumni, faţă de cele 37 de lovituri ale lui Jones, şi a câştigat 7 runde din 8.  Întâlnirea a avut loc sâmbătă noaptea, la Staples Center din Los Angeles. “Iron Mike” a revenit în ring după 15 ani, în timp ce adversarul său a luptat ultima oară în 2018.

„Cred că am câștigat meciul, dar sunt mulțumit și cu egalul”, a spus Mike Tyson, care a declarat că va dona cele 10 milioane de dolari câştigate pentru această luptă unor organizații caritabile. “Nu am revenit în ring să mă îmbogățesc, nu vreau bani, mă bucur doar că pot să boxez” a declarat Tyson.

Roy Jones Junior a spus a final: „Omul e atât de puternic. Nu cred că a fost egal, dar când te lovește omul ăsta… Nu contează cu ce și unde, totul doare. Sunt ok cu egalul, ar trebui să încercăm să luptăm iar”.