Cuba: Şefii de stat prezenţi şi absenţi la funeraliile de astăzi

0
333

havanaÎn pofida greutăţii istorice a lui Fidel Castro, absenţa mai multor şefi de stat la ceremonia de astăzi, de la Havana, ilustrează disconfortul unor guverne faţă de moştenirea ex-preşedintelui cubanez, în timp ce circa 20 de conducători ai unor ţări prietene vor fi prezenţi, notează AFP.

Această ceremonie va avea loc marţi seara, la ora 19,00 (00,00 GMT), în piaţa Revoluţiei, din centrul capitalei cubaneze. Funeraliile de duminică, din Santiago de Cuba, în estul ţării, ar urma să se desfăşoare în prezenţa unui grup mai restrâns de invitaţi.

Printre absenţi, AFP îi consemnează pe preşedintele american Barack Obama, care a iniţiat apropierea istorică între SUA şi Cuba, pe premierul canadian Justin Trudeau, criticat pentru omagierea lui Castro, şi pe preşedintele francez Francois Hollande, care va fi reprezentat de numărul trei din guvern, ministrul ecologiei, Ségolene Royal, şi de Jean-Pierre Bel, trimisul său personal pentru America Latină şi fost preşedinte al Senatului.

Șefa guvernului de la Londra, Theresa May, nu va face deplasarea la Havana, a anunţat Downing Street, fără a preciza cine va participa, iar preşedinta socialistă din Chile, Michelle Bachelet, va fi reprezentată de unul dintre miniştrii săi.

China şi Iran, deşi ţări prietene ale Cubei, îşi vor trimite la ceremonie vicepreşedinţii.

De asemenea, potrivit Reuters, preşedintele rus nu intenţionează să se deplaseze în Cuba pentru funeraliile liderului revoluţiei cubaneze, Fidel Castro, a indicat luni purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, care a adăugat că delegaţia Moscovei va fi condusă de Viaceslav Volodin, un aliat apropiat al lui Putin şi preşedinte al Dumei de Stat.

Dintre foştii şefi de stat care vor fi prezenţi la Havana, AFP îi aminteşte pe ex-cancelarul german Gerhard Schroder, care l-a întâlnit pe Fidel Castro de cinci ori şi care îi va ţine locul cancelarei Angela Merkel, după cum a anunţat guvernul de la Berlin, pe fostul rege al Spaniei, Juan Carlos, care îl va reprezenta pe fiul său, regele Felipe al VI-lea, şi pe fostul preşedinte uruguayan Jose Mujica.