Peste 15.000 de poştaşi protestează în toată ţara şi ameninţă cu greva generală

0
432

posta-romanaPeste 15.000 de poştaşi sunt în grevă generală, iar sindicaliştii afirmă că întreaga responsabilitate aparţine în întregime conducerii Companiei Naţionale Poşta Română, care, deşi a susţinut că este de acord cu creşterea salariilor, a tras de timp. “Sindicatul Lucrătorilor Poştali din România a început, în februarie 2016, negocierea cu conducerea Poştei Române, pe un set de revendicări mai vechi, printre care se regăsea şi acordarea unei creşteri salariale. Timp de opt luni, managementul Poştei Române a folosit diverse tertipuri pentru a trage de timp, afirmând constant că este de acord cu acordarea unei creşteri salariale, fără a respinge suma solicitată de SLPR. După cele 8 luni de tergiversare, când conducerea Poştei a prezentat o ofertă de salarizare, mult sub aşteptările create, aceasta a fost respinsă ferm de salariaţi (…) care nu mai vor să-şi urmeze liderii sindicali şi care, din informaţiile noastre, îşi vor radicaliza şi mai mult poziţiile şi vor deveni din ce în ce mai înverşunaţi”, a transmis, într-un comunicat de presă, preşedintele SLPR, Matei Brătianu. În acest moment, se arată în documentul menţionat, se află în protest peste 15.000 de salariaţi din Poşta Română, din peste 800 de subunităţi poştale din toate judeţele ţării.

Sindicaliştii de la Dolj spun că liderii lor au fost invitaţi la discuţii de către conducerea Companiei şi aşteaptă un rezultat favorabil. “Compania a invitat sindicatul, la ora 15, la discuţii. Noi sperăm ca această discuţie să detensioneze acest conflict, pentru că suntem deja în a doua zi de întrerupere a activităţii, iar oamenii sunt decişi să continue protestul şi de luni încolo”, a declarat Titi Roman, liderul SLPR, filiala Dolj. În judeţul Dolj, poştaşii au fost, ieri, în grevă generală pentru a doua zi consecutiv, fiind livrate doar pensiile şi ajutoarele sociale către beneficiarii din Craiova.