Dotările Secţiei de Copii de la „Infecţioase”, la nivel de top

0
530

spital (3) spital (4) spital 5Copiii pot fi trataţi, de acum, într-una dintre cele mai moderne secţii spitaliceşti din judeţ. Investiţia de 700.000 de lei în dotarea şi modernizarea celor 16 saloane ale Clinicii de boli infecţioase copii din cadrul Spitalului Clinic de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie „Victor Babeş” a fost inaugurată, ieri, de conducerea spitalului în prezenţa primarului Lia Olguţa Vasilescu şi a consilierului său pe probleme economice, Dan Daşoveanu. Beneficiind de profesionalismul a şase medici cu competenţe ridicate în materie, asistenţa medicală va însemna, aici, tratarea în continuare a mii de cazuri, anual, aşa cum statistica secţiei o arată până acum. Aspectul lăsat în urma modernizări este, de departe, impresionant. Condiţii occidentale de tratament ar fi sintagma cea mai apropiată de adevăr. Rămâne ca pacienţii să conştientizeze calitatea oferită şi să nu aducă atingere bunurilor materiale, cu care secţia a fost amplu dotată.

  Ieri, Spitalul Clinic de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie  „Victor Babeş” din Craiova a marcat darea în folosinţă a Clinicii de boli infecţioase copii, după o reabilitare complexă. 65 de paturi spitaliceşti distribuite în 17 saloane, 6 medici cu o bogată experienţă profesională, 24 de asistente medicale de specialitate, 8 infirmiere şi o bucătărie ultramodernă sunt gata să fie apreciate de pacienţi odată cu primele internări. Peste 300 de copii sunt trataţi, lunar, la această secţie, ce este amplasată la etajele 5 şi 6.

  La eveniment, gazdele reprezentate de dr. Adina Andreea Turcu, manager al spitalului, şi dr. Constantin Ecobici, director medical, au prezentat municipalităţii, respectiv primarului Lia Olguţa Vasilescu, viceprimarului Mihail Genoiu şi consilierului primarului pe probleme economice Dan Daşoveanu, noua înfăţişare de top a clinicii pentru copii.

„Secţia era neigienizată de 12 ani”

«Motivul acestei invitaţii este realizarea unui proiect pe care noi l-am denumit „Din dragoste pentru copii”. Ideea se rezumă la două întrebări: cum ar fi dacă un spital ar părea un loc imens de joacă şi cum ar fi dacă în loc de rezerve întunecate şi neprimitoare, un copil ar intra într-o rezervă luminată, colorată, unde ar putea sta lângă părinte, ar putea accesa internetul? Astfel, acest proiect a devenit, astăzi, realitate. Cu ajutorul Primăriei municipiul Craiova şi al doamnei primar, Lia Olguţa Vasilescu, care de fiecare dată a răspuns prompt la solicitările spitalului, noi ne-am străduit să creştem condiţiile de tratament. Secţia de boli infecţioase copii beneficiază de o echipă de medici pregătită şi pasionată, ce a performat, pentru că, anual, tratează 5.000 de copii. Şi, spunem noi, că prin dotările pe care le are spitalul, prin aparatura de laborator achiziţionată în ultimul timp, micuţii care ne trec pragul sunt trataţi la standarde europene», a precizat dr. Adina Andreea Turcu, managerul Spitalului Clinic de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie  „Victor Babeş”.

„Am dorit să fie condiţii hoteliere”

„Investiţia a fost de 700.000 de lei şi a constat în instalaţie de climatizare, mobilier nou, aparatură medicală, televizoare, frigidere. În fiecare spital, pe care noi l-am renovat, am dorit să fie condiţii hoteliere. Măcar atât confort să aibă din partea noastră, dacă afecţiunile îi obligă să se interneze. Aşa cum se prezintă acum această secţie de copii, eu cred că este la standarde occidentale. Am avut ocazia să văd o secţie de copii din Germania şi vă spun, la modul cel mai sincer, că arată mai bine la noi. Măcar din punct de vedere estetic, pentru că la nivelul aparaturii suntem cam tot pe acolo. Felicit echipa de medici şi pe doamna director, personal, pentru că s-a ocupat ca această investiţie să arate aşa cum se prezintă la ora actuală. Sperăm să terminăm foarte rapid acest spital cu totul. Mai avem doar un etaj, unde trebuie făcute investiţii”, a afirmat Lia Olguţa Vasilescu, primarul municipiului Craiova.