Tensiuni între Austria şi Germania din cauza refugiaţilor

0
343

Guvernul de la Berlin a acuzat ieri autorităţile austriece că aduc refugiaţii la graniţă după căderea întunericului, astfel încât aceştia să poată pătrunde în Germania. Acuzaţii similare la adresa Austriei au fost formulate anterior şi de şeful guvernului din landul Bavaria, Horst Seehofer, care a dat totodată un ultimatum cancelarului Angela Merkel să ia până duminică măsuri de limitare a numărului de migranţi. „În ultimele zile Austria a acţionat dezordonat”, a acuzat într-o conferinţă de presă ministrul german de Interne, Thomas de Maiziere, declaraţia sa reprezentând cea mai severă critică publică lansată de guvernul german la adresa Austriei de când a început criza refugiaţilor. “Am constatat că refugiaţii sunt aduşi la graniţă după căderea întunericului, fără să fim informaţi. Am avut contacte intense. Austria a acceptat ieri să revină la o procesare ordonată. Sper ca acest lucru să se întâmple imediat”, a adăugat ministrul de Interne german. El a atras atenţia că numărul migranţilor veniţi mai ales din Orientul Mijlociu după ce au parcurs ruta Balcanilor a crescut semnificativ, dat nu a dat cifre concrete. În prezent, în Bavaria se depun mari eforturi pentru primirea şi redistribuirea acestor persoane în celelalte state federale, a mai spus ministrul de interne. Declaraţiile lui Thomas de Maiziere intervin după ce şeful executivului bavarez, Horst Seehofer, liderul Uniunii Creştin-Sociale (CSU), ramura bavareză a Uniunii Creştin-Democrate (CDU) a cancelarului Merkel, i-a dat un ultimatum acesteia din urmă să ia până duminică măsuri pentru a limita numărul solicitanţilor de azil, avertizând că, în caz contrar, guvernul bavarez va fi nevoit să-şi examineze opţiunile, fără să ofere detalii. În aceeaşi declaraţie, acordată ziarului “Passauer Neue Presse”, Seehofer a acuzat şi el Austria că permite trecerea necontrolată a migranţilor în Germania. Guvernul bavarez a avertizat şi la începutul lunii că va lua măsuri excepţionale, inclusiv returnarea unor migranţi în Austria, dacă Angela Merkel nu ia atitudine, dar nu şi-a pus în practică ameninţările. În încercarea de a găsi soluţii şi de a dezamorsa tensiunile provocate în interiorul coaliţiei de la Berlin de afluxul masiv de migranţi, duminică va avea loc o întâlnire a liderilor acestei coaliţii, respectiv Angela Merkel, Horst Seehofer şi vicecancelarul Sigmar Gabriel, liderul social-democraţilor.  Autorităţile de la Berlin se aşteaptă să primească anul acesta până la un milion de cereri de azil din partea refugiaţilor, numai marţi intrând în Germania dinspre Austria circa 5.500 de migranţi, de obicei cifrele înregistrate zilnic fiind mult mai mari, depăşind chiar 10.000. În urma acuzaţiilor că a încurajat acest aflux prin promovarea unei politici de deschidere faţă de imigranţii extracomunitari, în special cei sirieni, guvernul de la Berlin a luat deja măsuri pentru stăvilirea acest val migrator, astfel că duminică a intrat în vigoare un prim pachet legislativ ce prevede în principal măsuri pentru grăbirea examinării cererilor de azil, dar şi a expulzării celor cărora li s-a respins cererea, precum şi reducerea ajutoarelor sociale pentru aceşti imigranţi.