La Craiova s-a deschis, ieri, cea de-a VIII-a Conferință Internațională „Stat și Societate în Europa”. Lucrările se desfășoară până pe data de 5 noiembrie, în incinta Bibliotecii Județene „Alexandru și Aristia Aman”, precum și la Centrul de Restaurare al Facultății de Teologie din Craiova, Muzeul de Artă Craiova, respectiv Casa Universitarilor. Subiectele abordate vor fi din sferele diplomatică, culturală, istorică, filosofică și teologică.
„Vreme de nouă zile, Craiova va fi scena unor dezbateri, prezentări și intervenții de cel mai ridicat nivel științific. Față de edițiile trecute, conferința din această toamnă propune participanților, dar și tuturor celor care vor asista la lucrările în sesiuni, un program inedit, mult diversificat față de anii precedenți. Am organizat secțiuni pentru teme variate, acoperind domenii vaste, de la istorie și relații internaționale și studii europene la teologie și studii culturale. Biblioteca va găzdui cea mai mare parte a evenimentului, așadar am speranța că toți cei prezenți la această manifestare se vor simți bine și vor găsi utile și eficiente toate detaliile organizatorice și științifice pe care le-am pregătit”, a declarat Lucian Dindirică, managerul Bibliotecii „Aman”
Peste 230 de participanți și-au anunțat participarea la eveniment, între aceștia regăsindu-se mulți profesori și cercetători din S.U.A., Rusia, Mexic, Italia, Belgia, Georgia și Malaezia. Conferința se va desfășura în sistem bilingv, engleză-română, astăzi urmând să se desfășoare și o secțiune – „Primul Război Mondial” – cu prezentări în limba italiană. Programul va cuprinde și alte evenimente: nu mai puțin de cinci volume vor fi lansate în primele zile ale conferinței. «Organizarea noastră, precum și oportunitatea de a publica articolele în volumul „Românii în Istoria Europei” sau, mai nou, în „Journal of Humanities”, „Culture and Social Sciences”, o revistă științifică care într-un timp relativ scurt a fost acceptată în câteva dintre cele mai renumite baze de date din lume, sunt două motive solide care explică această participare masivă», a adăugat Lucian Dindirică.
Prin organizarea acestui eveniment, Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” are în vedere și participarea Craiovei la competiția pentru câștigarea titlului de Capitala Culturală Europeană a anului 2021. „Orașul s-a înscris oficial în competiția internă și sperăm noi că inovarea și deschiderea culturală pe care Craiova le propune vor reprezenta avantaje concrete în vederea câștigării acestei întreceri. Biblioteca Județeană este una dintre instituțiile locale care generează proiecte culturale lună de lună, zi de zi, iar această conferință se înscrie în seria de evenimente culturale de anvergură desfășurate pentru acest proiect susținut de Primăria Municipiului Craiova și Consiliul Județean Dolj”, a mai spus managerul instituției.
Conferința Internațională „Stat și Societate în Europa” este organizată de Biblioteca Județeană și Fundația „Alexandru și Aristia Aman”, în parteneriat cu Academia Română, Institutul de Cercetări Socio-Umane „C.S. Nicolăescu Plopșor”, Academia Oamenilor de Știință din România, Secția de Științe Arheologice și Istorice și Universitatea din Craiova, Facultatea Științe Sociale și Facultatea de Teologie.