I-au luat foc casa şi garajul de la o ţigare

0
340

Pompierii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Dolj au intervenit, ieri după-amiază, cu trei autospeciale, la un incendiu violent care a cuprins locuinţa şi garajul unui craiovean de pe strada “Fermierului”. Pompierii au fost alertaţi în jurul orei 14.30 şi când au ajuns la numărul 86, au găsit acoperişul casei şi garajul în flăcări. Potrivit reprezentanţilor ISU Dolj, proprietarul, Costinel Bîrnoiu, avea amenajat în curte un centru de dezmembrări auto, astfel că în incendiu au fost distruse un microbuz, o autospecială Ford Transit şi un autoturism Opel, pe lângă multe alte componente auto. Timp de mai bine de două ore pompierii s-au luptat cu flăcările, mai ales că în garaj erau materiale uşor inflamabile – vopsele şi diluanţi. “În urma cercetării, specialiştii noştri au stabilit că incendiul a fost generat de o ţigare aprinsă aruncată la întâmplare. Mai precis, se pare că proprietarul vopsea un autoturism şi fuma şi a aruncat ţigarea fără să o stingă”, ne-a declarat cpt. Florin cocoşilă, ofiţer de presă al ISU Dolj.