Barna a fost reclamat din nou la DNA

0
933

Barna a fost reclamat din nou. O nouă reclamație la DNA îl vizează pe copreședintele USR PLUS, chiar la momentul în care acesta candidează la funcția de președinte al partidului şi îl are adversar pe Dacian Cioloș.

Reclamația a fost depusă de Departamentul pentru Lupta Antifraudă (DLAF), care se află în subordinea premierului. Interesant este faptul că reclamația e depusă la momentul în care USR PLUS are o moțiune de cenzură contra premierului Cîțu și, separat, va susține și moțiunea de cenzură lansată de PSD.

Dan Barna spune că a avut o singură întâlnire cu reprezentanți ai DLAF, la data de 11 martie. Atunci, reprezentanții DLAF i-au spus lui Barna că au încheiat cercetarea şi că vor trimite cazul la DNA.

Barna spune că le-a cerut celor de la DLAF să procedeze rapid dar a constatat, acum, că dosarul lui ar fi fost tergiversat intenționat.

Barna spune că le-a cerut celor de la DLAF să procedeze rapid dar a constatat, acum, că dosarul lui ar fi fost tergiversat intenționat.