Nazismul şi femeile

0
79

mondo-header„Femeile sunt îngeri ai căminului. Şi fiinţe inferioare.(…) Nu au nostalgia fabricii, a biroului sau a Parlamentului. Intimitatea unui adăpost, un soţ iubit şi o droaie de buradei fericiţi sunt lucrurile cele mai dragi inimii lor”.

Aceste cuvinte aparţin lui Adolf Hitler şi au fost pronunţate într-un discurs ţinut la Congresul Partidului Naţional-Socialist din 1934, în care a fixat rolul femeilor în societatea «nouă» ce tocmai se construia în Germania sub semnul heraldic al zvasticii.

Aprecierea suna a dictat, ca atare ea trebuia prelucrată în malaxorul propagandei regimului spre a o face digerabilă unui stat care, pe timpul Republicii de la Weimar, acordase femeilor un rol şi un loc bine determinate în societate, mergând de la dreptul la vot şi până la acela de a ocupa funcţii publice de orice nivel. Nazi-socialiştii pregătiseră însă demult terenul, fiindcă încă din 1921 limitaseră dreptul femeilor la funcţii în ierarhia de partid; în 1933, prin «reorganizarea» învăţământului, din cauza suprapopulării şcolilor şi a universităţilor, aceiaşi nazişti găsiseră o soluţie pentru rezolvarea acestei probleme: introducerea faimosului numerus clausus pentru evrei şi pentru …femei, în sensul că numai 1,5 la sută din evrei şi 10 la sută dintre fete puteau deveni elevi sau studenţi. Se şi spunea de altfel că „Bărbaţii foarte inteligenţi ar trebui să-şi ia o nevastă primitivă şi proastă”.

Dar cine erau de fapt nevestele, prietenele, amantele  şefilor nazişti? Găsim referinţe în cartea „Femeile naziştilor” a cercetătoarei austriece Anna Maria Sigmund: apărută la Viena sub titlul „Nazismul şi femeile”: erau femei bizare, nu rareori extrem de voluntare, cultivând un fanatism exasperat şi o iubire morbidă pentru Hitler.

Întâi de toate că nevestele şi amantele ierarhilor celui de-al Treilea Reich erau excepţii în reprezentarea cotidiană a imaginarului indus de propagandă, adică acel tip de femeie ariană blondă, înaltă, prolifică, banală, economicoasă şi muncitoare umilă. Pentru ele nu funcţionau sloganurile obligatorii, de tipul „polonicul este arma femeii”.

De fapt, nimeni n-a fost mai departe de idealul femeii naziste decât nevestele, prietenele sau amantele nomenclaturii naziste, ne asigură cercetătoarea vieneză: „Eva Braun nici nu s-a gândit vreodată să renunţe la îmbrăcămintea sa de cea mai înaltă modă sau la machiaj, practica body-buildingul şi făcea pe actriţa de film. Fosta fermieră Margarete Himmler îşi dispreţuia prea mult soţul, atât de temut de un popor întreg, iar Karin Göring era un exemplu clasic de agitatoare a regimului, pe când Magda Göbels nu se sfia să ia apărarea femeilor în discuţiile particulare. Cât priveşte fecunditatea lor, ea lăsa de dorit, căci numai Bormann şi Göbbels satisfăceau criteriile fixate de Führer.

Dar există şi un alt fapt, exploatat ici-colo, cu destulă timiditate, de literatura de azi şi, mai ales, de cinematografie: în realitate, raporturile „elitei” naziste cu femeile depăşeau cu mult limitele unor zone pudibonde, plonjând direct în conclavuri sodomiste. Câteva întâmplări stranii (prin dimensiunea lor pitorescă, dar şi prin lipsa de consecinţe!) sunt şi nu prea sunt cunoscute: Karin von Kantzow, spre exemplu, şi-a părăsit soţul şi fiul de numai 7 ani pentru o aventură cu Göring: „Suntem precum Tristan şi Isolda” –  mărturisea ea mai târziu, „am băut licoarea iubirii şi acum ne aflăm sub vraja ei”.

În schimb, Emmy Göring, cea de-a doua nevastă a preşedintelui Reichstagului, avea mulţi prieteni evrei pe care îi frecventa chiar şi în anii cei mai duri ai prigoanei împotriva acestora. Ea fusese adeptă a budismului şi a sionismului mai înainte să treacă la «religia» zvasticii; fusese amanta unui evreu considerat unul dintre părinţii întemeietori ai Israeulului, între 1928-1932, după cum soţul – sau, mă rog, viitorul ei soţ – avusese o amantă evreică, Anka Stahlherm, care încă îl mai frecventa, la câte un ceai, chiar şi prin 1936.

Cel mai clamoros caz pare să fi fost al ministrului de război, Werner von Blomberg, care s-a căsătorit cu o fostă prostituată.

Au rămas învăluite în mister aventurile Führerului, prima cu o nepoată, Geli Raubal, găzduită în casa lui Hitler din 1929 şi până la sinuciderea ei  şi pe care a silit-o să-şi abandoneze logodnicul, nimeni altul decât prietenul şi şoferul său. Geli poza goală pentru tablourile unchiului; după ce şi-a zburat creierii cu pistolul lui Adolf, camera ei a fost conservată în starea în care se afla ca un fel de sanctuar până la venirea americanilor, în mai 1945.

Despre Eva Braun se ştiu mai multe şi mult mai multe au fost inventate, creându-se o legendă comparabilă cu a amantului, Hitler în persoană.

Cât despre alţi dictatori şi alte dictaturi – şi femeile lor (soţii, învăţate, savante, academiciene, prostituate etc.) – unele lucruri par parcă trase la indigou; altele zac încă în umbra documentelor de arhivă, dar câte oare nu s-au risipit, neştiute de nimeni, în pâcla vremii.