Preşedintele Ţării – care oricum n-a fost niciodată al tuturor românilor, aşa cum îi stipulează „fişa de post”, curat …constituţională – şi-a denaturat într-atât funcţia de reprezentativitate încât pare a se fi transformat într-un veritabil destabilizator al condiţiei actuale a propriei naţiuni. De parcă, ignorând cu totul angajamentul unui pact, oricât de discutabil, de coabitare cu un guvern ce nu-i aparţine, ieşind dintr-o izolare fără vreo învăţătură a unei minime jene, s-ar fi decis, victimă a unui instinct mortificator, să deschidă un front cu iz de bătălie …civilă.
Faptul că nimic nu-i convine din tot ceea ce întreprinde actuala guvernare, chiar şi atunci când aceasta reiterează, din inerţie ori din neputinţă, metehne identice cu cele ale predecesoarele ei cârmuite însă de unicul matador cotrocenist, îl determină la gesturi şi acţiuni care sfârşesc până a compromite şi cea mai rămas din alegaţia de mediator între puterile statului. Rolul de „războinic” cu Puterea îl conduce însă, aproape în mod fatal, la o ambiguitate profund marcată de aceeaşi perversitate ce-i este proprie: pescuind, într-o realitate socială marcată de imperfecţiuni, mai vechi, şi de bâlbâieli ale celor sosiţi pe un val ameţitor de simpatie, Preşedintele îşi face jocul, unicul exersat, de a jongla cu jumătăţi de adevăr ori cu date amestecate din registre diferite (cazul invocatelor cifre ale şomajului) conturând o realitate a Ţării mai neagră decât este şi mai disproporţionată chiar decât cea a unor posibili adversari din afară.
Că lucrurile aşa se prezintă, o probează o cerinţă (directivă?, Doamne fereşte!) pe care o formula în faţa corpului diplomatic românesc, la recenta reuniune a acestuia de la Bucureşti. Lăsând la o parte faptul că diplomaţia e poate sarcina cea mai directă şi mai importantă din agenda prezidenţială, Traian Băsescu le indica emisarilor României în lume să nu mai „înfrumuseţeze” realitatea internă… O astfel de „indicaţie” care, din nefericire, s-a pierdut în zarva anostelor dezbateri ce i-au urmat, îmi pare, dacă nu un declic de la mandatul constituţional, atunci măcar o adevărată …gogomănie.
Poţi înţelege faptul că diplomaţii români au, prin lege, şi girul prezidenţial şi că, de asemenea, tot potrivit cutumelor legislative, constituţionale chiar, ei sunt deopotrivă şi emisari ai guvernării, indiferent care şi ce culoare va fi fiind aceasta. Însă faptul că chiar şeful statului, orbit de ura contra guvernului cu care pretinde a coabita, cutează să le ceară acestor emisari să nu …înfrumuseţeze realităţile interne reprezintă, dincolo de ambiguitatea formulei, un plonjon într-un absurd vecin cu deraierea de la un elementar bun simţ. Fiindcă, aşa cum se ştie, intră în atribuţiile statutare ale oricăror ambasadori să facă lobby în favoarea propriului stat, fie şi cu scopul mai …lucrativ de a alimenta apetitul de interes şi, prin asta, de a aduce investitori şi investiţii atât de necesare societăţii în slujba căreia se găsesc.
Printr-un simplu exerciţiu fantezist, cum ne-am putea închipui, de exemplu, un ambasador american, sau englez, sau german, informând, la Bucureşti ori la Beijing, despre nu ştiu ce derapaje şi acte ilegitime ar avea loc în propriile lor ţări. Experienţa cotidiană – şi veche cât istoria diplomaţiei din lume – exclude, ca pe un non-sens, o practică precum cea conturată în nefericita cerere-doleanţă a Preşedintelui (încă) al României şi tot mai puţin al locuitorilor acesteia.
V-ati imaginat voi cei ce l-ati votat pe acest pervers un erea romania azi fara el, v-ati dus ca in duminica orbului si l-ati votat exact ca pe ILIESCU cel ce a inceput nenorocirile acestei tari ati tipat si urlat impotriva RWGWLUI si impotriva lui COPOSU iar acum va plingeti ,aflati ca va meritati soarta.
Comments are closed.