Alb-albaştrii sub lupă / Vătăjelu şi Băluţă, ieşiţi din formă

0
360

Cei doi olteni au fost cei mai slabi jucători în meciul cu Astra Giurgiu

Bălgrădean – Nu I s-ar putea reproşa neapărat golurile, deşi poate un reflex la a doua reuşită putea păstra punctul. A mai avut probleme la două lovituri libere de la mare distanţă, pe care le-a respins în corner.

Dumitraș – A făcut un meci bun, în general joacă mai bine acasă decât în deplasare, având posibilitatea să urce mai mult. A oferit câteva centrări bune, iar Willian de Amorim n-a mişcat pe partea sa.

Acka – Şi-a făcut treaba în defensivă, deşi putea să-l dubleze pe Vătăjelu la primul gol. Păcat de cursa impresionantă de 70 de metri din prima repriză, la finalul căreia n-a ridicat capul să-l vadă pe Ferfelea liber în stânga şi a pierdut mingea. Putea să evite totuşi cornerul de la golul al doilea.

Popov – Meci bun, intervenţii sigure, el şi Acka au avut misiune uşoară cu Budescu şi Teixeira, folosiţi pe rând ca vârf, în condiţiile în care nu au viteză şi evoluază cu spatele la poartă.

Vătăjelu – După greşelile din Ştefan cel Mare, a urmat dezastrul cu Astra. L-a contemplat pe Boldrin la faza deschiderii scorului. A avut ocazia de a egala, dar a tras peste poartă. I-au ieşit câteva centrări, dar parcă prea multe l-au luat la ţintă pe Geraldo.

Băluță – Probabil cel mai apostrofat jucător de pe teren. O primă repriză catastrofală, în care a pierdut aproape toate mingile şi a încasat aiurea şi un cartonaş galben. În partea a doua a încercat o revenire, i-au ieşit şi unele centrări, dar per total a fost slab. Nu va mai prinde primul “11” la următorul meci.

Hergheligiu – A intrat bine pe dreapta, a adus un plus, dar şi el a preferat să tragă la poartă în două rânduri, modest, deşi se impuneau centrări în forţă pe 6 metri.

Ferfelea – Păcat de penalty-ul ratat şi plonjonul cu care a trimis mingea tot peste poartă, fiindcă în general a avut o prestaţie bună, în prima repriză fiind chiar cel mai bun dintre alb-albaştri. Mult mai dispus la effort ca de obicei, a deschis jocul în momentele în care nu prea existau soluţii. Când a fost trimis în stânga nu a mai avut aceeaşi evoluţie consistentă. Dacă la începutul campionatului era criză în centrul liniei mediane, cu Ferfelea reintrat în formă, cu aducerea lui Zlatinski şi cu revenirea lui Madson problemele se vor rezolva.

Bancu – După minutele irosite cu el la Dinamo, a intrat bine pe final contra Astrei, şi-a depăşit în viteză adversarul direct şi a centrat bine. Dacă scapă de oscilaţiile de formă demonstrate poate pretinde un loc în echipă, deşi probabil nu poate rezista fizic mai mult de o repriză.

Mateiu – Dacă în returul trecut a fost “mână moartă”, în sezonul actual a fost poate cel mai constant jucător al echipei. A alergat mult, a şi marcat primul gol al Ştiinţei din acest campionat cu o execuţie frumoasă. Din păcate, are nevoie de cam multe atingeri pentru a-şi potrivi mingea şi a se întoarce cu . La fel, ar putea evita cartonaşele galbene încasate destul de uşor, îşi poate “exersa” faulturile tactice, acum a fost avertizat din prima repriză.

Nuno Rocha – În prima repriză nu a existat pe teren. De la 0-1 a început să joace, mai ales când a fost degrevat de sarcinile defensive, fiind urcat în atac, unde face presing şi scoate adversarii din joc cu viteza sa.

Bawab – Apostrofat de mulţi, fiind considerat indolent, iordanianul s-a implicat totuşi mult în joc, a preluat multe mingi de la mijlocaşi şi a încercat să intre în combinaţii. Coborând de multe ori, nici n-a avut prilejul să apară în faţa porţii, neavând vreo ocazie de gol.

Curelea – Nu mai este jucătorul care să te scoată din apărare cu mingile protejate şi presingul permanent, se simte în forma sa fizică şi sportivă absenţa prelungită de pe teren. Calitatea sa de vârf de careu şi-a demonstrat-o obţinând penalty-ul.

Zlatinski – Din jumătatea de oră avută la dispoziţie s-a observat că ştie fotbal şi poate acoperi plecarea lui Brandan. A greşit la început unele pase, apoi a deschis mai bine jocul. Şi-a trecut în cont şi două şuturi, ambele peste poartă, al doilea cu o execuţie destul de pretenţioasă. E un câştig, indiscutabil.