Câmpeanu: Încercăm să introducem ajutorul de încălzire şi pentru cei care folosesc energia electrică

0
364

Persoanele cu venituri mici, care folosesc energia electrică pentru încălzirea locuinţelor, ar putea intra pe lista celor ce primesc ajutoare de căldură pe timp de iarnă, în condiţiile în care îndeplinesc condiţiile legale în ceea ce priveşte venitul minim garantat, a declarat ministrul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, Mariana Câmpeanu. Ajutorul ar putea fi acordat acelor familii ce au fost racordate la sistemul centralizat de termoficare şi care a fost desfiinţat, din diferite motive.

„Încercăm – pentru că este o propunere acum – să introducem şi ajutor de încălzire pentru cei care se încălzesc cu energie electrică. Acest lucru se referă la persoanele care au fost într-un sistem centralizat de încălzire şi care, din diferite motive, nu mai există. Şi decât să scoatem burlane pe geam – oricum nu mai avem voie, pentru că restricţiile de mediu sunt din ce în ce mai stricte –, o să acordăm acest sprijin pentru încălzire electrică”, a spus Mariana Câmpeanu.

Ea a precizat că specialiştii din ministerul pe care îl conduce lucrează şi la o formulă de simplificare a criteriilor pe baza cărora se acordă ajutoarele de încălzire, astfel încât de acestea să beneficieze doar persoanele care au probleme cu adevărat. „Pregătim programul de ajutoare pentru încălzire. Vom încerca să simplificăm acea listă de active – şi, ca să vă aduc aminte, e vorba de bibilici. Vom încerca să scoatem din această listă număratul găinilor şi altor lucruri de genul acesta, să ne axăm pe activele principale pe care o persoană le are: (…) dacă are mai multe case, dacă are maşini Mercedes sau alte maşini, dacă are venituri din alte activităţi, închiriere şi alte lucruri de genul acesta”, a explicat ministrul Muncii.

Potrivit Marianei Câmpeanu, măsura ar putea fi luată printr-o ordonanţă de guvern, care este în pregătire acum. „Pregătim ordonanţă simplă, pentru că am cerut abilitare pentru ea (n.r. – pe perioada vacanţei parlamentare), în aşa fel încât să putem să o aplicăm începând de anul acesta”, a afirmat ministrul. Câmpeanu a reamintit că Guvernul a adoptat o ordonanţă prin care plafonul de venit minim garantat a fost majorat, astfel încât să poată acoperi creşterile la tarifele percepute la serviciile de gaz sau energie electrică.