Şapte sculptori vor ciopli în marmură, timp de o lună, pe Velodrom

0
391

Începe Simpozionul Naţional de Sculptură „Drumuri Brâncușiene”

Câteva blocuri mari de marmură și-au făcut apariția, de câteva zile, pe Velodromul din Parcul „Nicolae Romanescu”, deocamdată servind drept… obstacole pentru bicicliști, care fac slalom printre ele. În curând însă vor căpăta cele mai diverse forme, create de artiștii participanți la Simpozionul Naţional de Sculptură „Drumuri Brâncuşiene”. Aflat la prima ediție, evenimentul se va desfășura în perioada 1-31 august, în organizarea Casei de Cultură „Traian Demetrescu” şi Primăriei municipiului Craiova.

Simpozionul se adresează sculptorilor profesionişti (licenţiaţi în sculptură), membri ai Uniunii Artiștilor Plastici din România, cu activitate recunoscută în sculptura monumentală de for public şi cu experienţă de minimum trei simpozioane naţionale şi/sau internaţionale de sculptură în piatră. Tema este la libera alegere a participanţilor, în funcţie de dimensiunea şi forma blocurilor de marmură de Rușchița, puse la dispoziţie de organizatori.

Participanţii celei dintâi ediții sunt şapte sculptori din Craiova, Târgu Jiu, Timişoara şi Bucureşti: Marcel Voinea, Emilian Popescu, Alin Totescu, Paul Popescu (coordonatorul simpozionului), Valentin Duicu, Vasile Soponariu și Eugen Barzu. Lucrările de sculptură monumentală rezultate din acest proiect au menirea de a îmbogăţi spaţiile publice şi de agrement din municipiul Craiova.

Parteneri în organizarea Simpozionului Naţional de Sculptură „Drumuri Brâncuşiene” sunt Direcţia Județeană pentru Sport şi Tineret Dolj, R.A.T. Craiova, R.A.A.D.P.F.L. Craiova, SC Salubritate Craiova SRL, Compania de Apă Oltenia, Uniunea Artiştilor Plastici din România – Filiala Dolj şi RECON SA (sponsor).