Premierul Grindeanu: Tudose ar trebui să fie conştient că peste câteva luni îi va veni rândul

0
284

grindeanuPremierul în exerciţiu Sorin Grindeanu a declarat, ieri, la Palatul Victoria, că succesorul său, premierul desemnat, Mihai Tudose, ar trebui să fie conştient că peste câteva luni “îi va veni rândul” să fie schimbat şi l-a sfătuit să-şi pregătească din timp mişcările.

         “Premierul desemnat, Mihai Tudose, ar trebui să fie conştient – şi eu cred că este conştient de acest lucru – şi să se pregătească pentru momentul de peste câteva luni, când îi va veni rândul. Eu ştiu că lui Mihai îi place şahul, aşa că să pregătească foarte bine mişcările viitoare”, a declarat premierul în funcţie Sorin Grindeanu.

          El a mai spus că această criză politică a generat, de fapt, întârzieri în economia reală, nu în programul de guvernare. “Tot acest circ politic, generat de o singură persoană va fi plătit de fiecare român în parte. Aceste şase luni am încercat să lucrez îndeaproape cu echipa de miniştri. Cu unii am lucrat foarte bine, cu alţii mai puţin, dar toţi cred că au făcut parte dintr-o echipă şi eu ştiu că nu-ţi faultezi niciodată propria echipă. E o chestiune care ţine de onoare. Aş vrea să le transmit foştilor colegi din echipa guvernamentală că nu îi condamn – ştiu că e dificil să fii pus în situaţia de a primi, pe de o parte, de la şeful partidului indicaţii care de multe ori erau în contradicţie cu ceea ce spune şeful Guvernului, dar şi în contradicţie cu ceea ce ştiau fiecare dintre ei că e corect şi bine”, a adăugat premierul în funcţie Grindeanu.

         Premierul în funcţie Sorin Grindeanu l-a sfătuit pe succesorul său, Mihai Tudose, prim-ministru desemnat, să schimbe echipa de la ANAF dacă vrea să îmbunătăţească activitatea de colectare la bugetul de stat. “În ciuda faptului că avem această creştere economică de 5,7%, nu colectăm suficient de bine. Avem întâlniri săptămânale sau la 10 zile cu conducerea Ministerului Finanţelor şi cu cei de la ANAF, pentru a corecta anumite lucruri care au apărut în special în ultima lună-o lună şi jumătate. Nu am găsit răspuns nici la ultima întâlnire, pe care am avut-o în urmă cu aproximativ două săptămâni, la lrmătoarele, de exemplu, trei întrebări: «de ce, în condiţiile în care consumul a crescut cu 7%, încasările din TVA, înainte de rambursări, sunt minus 7%, de ce încasările din accize au scăzut la patru luni cu 6,8%, în condiţiile în care consumul de produse accizabile a crescut cu 6,5%?» şi «cum se face că avem cea mai mare creştere economică din UE – 5,7% – dar încasările la impozitul pe profit au scăzut cu 5,9%?» Aceste întrebări le-am pus în urmă cu două săptămâni celor de la ANAF”, a declarat premierul în funcţie Sorin Grindeanu.

         Premierul interimar Sorin Grindeanu a respins, miercuri, acuzaţiile potrivit cărora a blocat proiectul de lege privind înfiinţarea Fondului Suveran de Investiţii, afirmând că acesta a fost blocat la nivelul coaliţiei de guvernare, iar marea dilemă a fost cui să revină coordonarea acestuia. “Aş vrea să spun câteva lucruri despre celebrul Fond Suveran de Investiţii. Am tot văzut că se găsesc motive cum că din cauza primului-ministru, adică a mea, nu a ajuns să fie aprobat acest fond suveran de investiţii. Eu vreau să anunţ, şi cu probe, la fel cum lucrurile sunt valabile şi la ceilalţi care văd cu duc acest leit-motiv, deşi au zero realizări pe acea evaluare pe care dânşii au acceptat-o, eu nu, au zero şi spun că ar fi făcut mult mai multe lucruri, doar că s-au blocat acestea la mine. Văd că e un fel de explicaţie pe care încearcă să o dea”, a declarat premierul în funcţie Sorin Grindeanu.