Pentru al doilea an consecutiv… Proiectul Ucenic Electrician

0
384

Proiectul Ucenic Electrician oferă oportunitatea elevilor care îşi doresc o carieră în domeniul energetic să facă parte din generaţia de electricieni a viitorului. Între 03 – 07 iulie, tinerii interesaţi se pot înscrie la una din secţiile cu profil electric ale Liceului Tehnologic Astra, din Piteşti, Colegiului Energetic Craiova sau Liceului Tehnologic Târgu Jiu, prin depunerea dosarelor la secretariatele instituţiilor scolare.

ucenic-electrician-distributie-oltenia-a-modernizat-laboratorul-electric-al-liceului-tehnologic-astraProiectul Ucenic Electrician a debutat anul trecut în colaborare cu liceele din Craiova, respectiv Piteşti, Asociaţia ROI şi Inspectoratele Şcolare Judeţene Arges si Dolj. Primii beneficiari au fost 47 de elevi înscrişi la specializarea “Electrician exploatare joasa tensiune” din cele două instituţii scolare. Anul acesta, proiectul se extinde şi în judeţul Gorj, în colaborare cu Liceul Tehnologic Târgu Jiu şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Gorj. Astfel, elevii pot opta pentru specializarea “Electrician exploatare centrale, staţii şi reţele electrice” în cadrul liceelor partenere din Târgu Jiu şi Piteşti sau în cadrul Colegiului Energetic Craiova care oferă şi specializarea “Electrician exploatare joasă tensiune”.

Sesiuni de mentorat cu specialiştii Distribuţie Oltenia

         liceul energeticÎn cadrul proiectului Ucenic Electrician, elevii vor beneficia de: Laborator electric de ultima generaţie, dotat cu sprijinul Distributie Oltenia; burse lunare în valoare de 200 lei, suplimentare faţă de cele oferite de Ministerul Educaţiei Nationale, primilor cinci elevi cu cele mai bune rezultate; sesiuni de mentorat cu specialiştii Distribuţie Oltenia; stagii de practică în instalaţiile operatorului de distributie din regiunea Olteniei; sesiuni de dezvoltare personală alături de specialiştii Asociaţiei ROI. Programul pilot Ucenic Electrician a pornit din dorinţa operatorului Distribuţie Oltenia de a le oferi elevilor care îşi doresc o meserie de profil, condiţiile propice pentru a face performanţă în domeniul energetic.