Guvernul olandez, parţial vinovat pentru masacrul de la Srebrenica

0
343

srebrenicaCurtea de Apel din Haga a decis că statul olandez trebuie să le plătească despăgubiri rudelor victimelor predate de soldaţii olandezi sârbilor bosniaci, înainte de producerea celui mai mare genocid din Europa, după Al Doilea Război Mondial  Decizia Curţii a menţinut, în mare parte, hotărârea din 2014 a unui tribunal, care arăta că statul olandez trebuie tras la răspundere pentru moartea musulmanilor bosniaci, care nu au fost apăraţi de către forţele olandeze de menţinere a păcii sub mandat ONU. Judecătorul Gepke Dulek- Schermers, preşedintele completului, a declarat că soldaţii olandezi „ştiau sau ar fi trebuit să ştie că acei bărbaţi nu erau doar urmăriţi, ci se aflau în pericol real de a fi torturaţi sau executaţi”. „Prin faptul că aceştia au fost nevoiţi să părăsească zona, ei au fost lipsiţi de orice şansă de a supravieţui”, a precizat judecătorul. Spre deosebire de verdictul anterior, Curtea a decis că Olanda ar trebui să plătească doar 30% din despăgubiri familiilor victimelor, şi a estimat la 70% riscul ca bosniacii să fi fost luaţi din baza militară şi ucişi, indiferent cum acţionau soldaţii olandezi. Valoarea despăgubirilor va fi determinată în cadrul unei audieri separate, dacă victimele şi statul olandez nu ajung la o înţelegere amiabilă. Rudele victimelor din Srebrenica doreau ca guvernul să fie tras la răspundere nu doar pentru cei 300 de oameni care au ajuns în baza militară şi au cerut protecţie, dar şi pentru alte mii de musulmani, care se adunaseră în faţa bazei, dar judecătorii au respins cererea. „Este o mare nedreptate”, a declarat Munira Subasic, din asociaţia Mamele din Srebrenica. „Statul olandez ar trebui tras la răspundere pentru că ne-ar fi putut apăra pe toţi în baza militară a Dutchbat (batalionul olandez staţionat în Potocari – n.r.)”, a spus ea. Avocatul grupului a precizat că decizia referitoare la procentul vinovăţiei este arbitrară şi se gândeşte să se adreseze Curţii Supreme Olandeze. Srebrenica, în estul Bosniei şi Herţegovinei, fusese declarată „zonă sigură” de către Consiliul de Securitate al ONU, în 1993. Tribunalul Penal Internaţional pentru fosta Iugoslavie a decis, în 2007, că masacrul de la Srebrenica este genocid şi i-a declarat principali responsabili pe comandanţii armatei sârbe din Bosnia. ONU şi Occidentul şi-au asumat o parte din vină, pentru că n-au reuşit să protejeze bărbaţii, femeile şi copiii alungaţi din casele lor, în timpul războiului din Bosnia (1992-1995). Sârbii încercau să anexeze teritoriul şi să expulzeze civilii bosniaci, după un asediu îndelungat şi un embargo asupra hranei, înaintea masacrului.