Premierul Sorin Grindeanu şi „Craiova aia veche”!

0
80

GrindeanuPremierul Sorin Grindeanu a dat, deunăzi, un interviu, întins pe durata a 30 de minute, la Palatul Victoria, „despre sport”, unor jurnalişti – Matei Udrea şi Andru Nenciu –, de la „Pro Sport”, deci în materie. Avea şi ce spune, fiindcă, de dată recentă, guvernul pe care îl conduce a promovat o Ordonanţă de Urgenţă, prin care se modifică Legea Educaţiei Fizice şi Sporturilor (69/2000) la capitolul finanţare, în sensul că autorităţilor locale li se va permite să cheltuiască, fără restricţii, până la 5% din bugetul de care dispun, pentru activităţile sportive. Fost preşedinte al Consiliului Judeţean Timiş, fost şef al DJTS Timiş, în perioada în care Nicolae Mărăşescu conducea sportul românesc, Sorin Grindeanu a ţinut să probeze, cum puţini dintre predecesorii săi au făcut-o, că are habar de ceea ce vorbeşte, de disciplinele olimpice în special, fără a mai vorbi de fotbal, unde părea bine documentat, argumentându-şi adecvat raţionamentele, fără a se sfii să recunoască un adevăr: în „corecţia” legislativă, la legea menţionată, a avut în vedere exemplul Ungariei, al ţărilor din fostul spaţiu iugoslav, dar şi al celor din Nordul Europei. Mai clar, referirile sale exprimau de fapt politicile guvernului, pe care îl conduce, menite a revigora sportul românesc, atât de anemic la ultima ediţie a Jocurilor Olimpice de la Rio. Nu a fost deplin inspirat, nici atent la topică, când a mărturisit, nenuanţat, „nu mă uit la fotbalul românesc pentru că mă enervez, şi atunci decât să mă enervez mă duc şi mă uit în Spania, la campionatul englez, mai nou la cel german”, dar i-am circumstanţia inabilitatea, prin villoniana aserţiune „eu din fotbalul românesc am ţinut cu Craiova aia veche”. Tranşant. Cu câteva amintiri perene. Premierul actual al României era pe atunci elev în clasa a III-a, la semifinala cu Benfica Lisabona, amintire nestinsă. „Am crezut că înnebunesc (…), era o echipă incredibilă, ţin minte că am plâns”. Nu a prins perioada lui Gicu Dobrin, i-a plăcut Balaci foarte mult şi după el Hagi, evident, iar dincolo, Zidane. Ţine minte că juca la Bordeaux, înainte de a pleca la Juve. Confesiuni agreabile. Chiar dacă patosul, deloc de paradă, părea uşor în inflaţie. Dar cine îşi calibrează bine discursul pe un asemenea teritoriu? Chiar în faţa unor ziarişti. Ieri, la o cafea, pe o terasă, Ilie Balaci, marele „Ilie”, în două rânduri (‘81 şi ‘82) cel mai bun fotbalist al anului, 69 de selecţii, 347 meciuri în divizia A, campion al României de trei ori, cu Universitatea Craiova şi de patru ori câştigător al Cupei României, oricum de neuitat, se arăta marcat de faptul că premierul Sorin Grindeanu ştia atâtea despre el. Şi nu numai. De altfel, un bun premier – sau, poftim, unul rezonabil – nu poate rămâne străin de fenomenul sportiv. În nicio împrejurare. Duminică seara, pe Stade de France, la finala Cupei Franţei, când preşedintele Republicii, Emmanuel Macron, abia reîntors de la Taormina – Sicilia – de la summitul G7, coborând pe gazon, pentru a i se prezenta, potrivit tradiţiei, cele două echipe – Angers şi PSG – de preşedintele FFF, Noel Le Graet, a fost fluierat de suporterii parizieni, cunoscut fiind faptul că este fan al celor de la Olimpique de Marseille, dar „iubeşte pe SC Amiens”, din oraşul copilăriei, recent promovată în prima ligă. A strâns mâna jucătorilor şi conducătorilor celor două cluburi, Said Chabane, respectiv Nasser Al-Khelaifi, s-a lăsat fluierat, deşi timp de două zile făcuse eforturi să-l înţeleagă pe Donald Trump, recunoscând, în declaraţiile pentru presă, că „discuţiile au fost vii”. Şi pe Stade de France era oricum mai confortabil decât la… Taormina.