Constantin Ionele, candidatul Partidului Naţional Liberal pentru funcţia de primar al oraşului Bechet

0
492

Bechet2Constantin Ionele, candidatul Partidului Naţional Liberal pentru funcţia de primar al oraşului Bechet, în prezent viceprimarul localităţii, şi-a prezentat, sâmbătă, 28 mai, programul electoral. Alături i-au fost colegii din PNL, dar şi un grup numeros de simpatizanţi, cu care s-a întâlnit în Parcul central. Nicolae Giugea, candidat pentru preşedinţia Consiliului Judeţean Dolj, consilierii judeţeni Veta Păsculescu şi Daniel Drîgnei, liberalul Laurenţiu Ivanovici şi senatorul Mario Ovidiu Oprea l-au însoţit pe Constantin Ionele prin oraş, au discutat cu oamenii şi au vorbit despre importanţa continuării tradiţiei liberale.

Noi nu scoatem profesorii din şcoli, nu scoatem doctorii din spital, nici intelectualii din instituţii, ca să ne facă campanie electorală, aşa cum se întâmplă frecvent cu candidaţii PSD, care profită de funcţii, se folosesc chiar şi de copiii de grădiniţă, pentru a-şi face campanie! Alături de mine sunt oameni care fac asta cu sufletul, cu dorinţa sinceră de a face ceva pentru oraş, să evolueze şi să prospere. Toţi oamenii care ne-au fost şi ne sunt alături sunt cetăţenii Bechetului, cetăţeni care îşi exprimă propria dorinţă, aceea de a fi alături de noi, de Partidul Naţional Liberal, spre victoria care se apropie. Țin să le mulţumesc oamenilor pentru susţinerea acordată şi să-i asigur, la rândul meu, de tot sprijinul! Cu toţii mă cunosc şi ştiu de ce sunt în stare şi dacă merit votul lor sau nu. De-a lungul anilor, am rămas acelaşi şi acelaşi voi rămâne, indiferent dacă voi câştiga această cursă electorală. Eu sunt acelaşi “Titi” care încearcă să ajute de fiecare dată când are ocazia, uneori uitând chiar de problemele mele. Dacă aveţi încredere în mine, pe 5 iunie votaţi Constantin Ionele primar! Împreună vom reuşi să reclădim oraşul!”, a mărturisit Constantin Ionele, candidatul PNL pentru scaunul de primar în Bechet.

Ionele Constantin va continua proiectele pentru dezvoltarea oraşului Bechet, la care a contribuit din calitatea de viceprimar, şi va implementa măsuri pentru atragerea investiţiilor private. Pentru sprijinirea Educaţiei tinerelor generaţii, vrea să modernizeze Școala din Vale, să reabiliteze Liceul Teoretic Bechet şi să construiască cel mai mare Complex şcolar din Regiunea Oltenia, cu o valoare de 5,5 milioane de euro. Elevii cu rezultate bune la învăţătură vor fi ajutaţi financiar. Pe de altă parte, viitorul primar liberal va finaliza proiectul de modernizare a bazei sportive Portul Bechet. Oraş cu tradiţie, Bechetul va avea şi formaţii de dansuri care să pună în valoare portul popular şi tradiţiile din zonă.

”Primarul Constantin Ionele va continua extinderea reţelei de canalizare cu 30 de km şi pe cea de apă potabilă cu 32 de km şi va construi o staţie de epurare. Foarte important, va începe construcţia Centurii Ocolitoare a oraşului, pentru ca traficul greu să fie deviat şi să nu mai afecteze infrastructura rutieră. Asfaltarea străzilor este, de asemenea, o componentă a planului de modernizare a oraşului, ca şi reamenajarea parcului, a Casei de Cultură şi amenajarea unor locuri de joacă pentru copii, sunt de asemenea, măsuri pe care Constantin Ionele le are în plan. Portul Bechet, al doilea ca mărime din judeţ, după Calafat, îşi doreşte să fie dezvoltat şi extins cu circa 10 hectare. Are toată susţinerea din partea noastră, garantăm pentru ambiţia şi determinarea lui şi suntem convinşi că o gândire liberală ar putea scoate la liman acest oraş de la Dunăre, a afirmat Veta Păsculescu, aflată pe listele electorale ale PNL pentru Consiliul Judeţean Dolj.

Pentru Sănătate, administraţia PNL se va îndrepta către dispensarul uman şi Centrul Medical Social, care au nevoie de reabilitare şi va înfiinţa Camera de Gardă Bechet şi Staţia de Ambulanţă.

Nimic nu mai poate contesta realitatea: Ionele Constantin va fi primarul oraşului Bechet! O dovedeşte mulţimea de oameni care a ieşit să se întâlnească cu el, este dovada că oamenii au încredere în el. Și Partidul Naţional Liberal are încredere în Constantin Ionele şi în echipa de consilieri locali care îi este alături, cei judeţeni, care, de asemenea, vor face ca platforma lui electorală să se materializeze. Pe 5 iunie, Bechetul va vota în cunoştinţă de cauză un partid demn de încredere, cu oameni capabili şi care vor sincer să facă ceva pentru cetăţeni – PNL.”, a afirmat preşedintele PNL Dolj, Nicolae Giugea.

Crearea unei Asociaţii de proprietari pentru cetăţenii care locuiesc la bloc şi reabilitarea termică a acestora este o altă măsură cu care Constantin Ionele vine în întâmpinarea nevoilor oamenilor. Și cei aflaţi în mare dificultate financiară sunt în atenţia candidatului PNL. Pentru aceştia va fi înfiinţată o cantină socială. Liberalul va întreprinde demersurile necesare pentru inaugurarea Judecătoriei Bechet. Ca să creeze locuri de muncă, candidatul PNL la Primăria Bechet se va zbate să deschidă o fabrică de prelucrare a lemnului, dar şi să împădurească 100 de hectare de teren cu salcâm.

 

Biroul de presă al PNL Dolj