Modificări privind organizarea şi funcţionarea ANCOM

0
476

sorin-grindeanu-465x390Guvernul a modificat legislaţia privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM), printr-o Ordonanţă de Urgenţă adoptată astăzi.

Astfel, numirea preşedintelui şi a vicepreşedinţilor ANCOM se va face pe baza propunerii Guvernului de către cele două camere ale Parlamentului reunite în şedinţă comună, cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor prezenţi. În prezent, funcţia de preşedinte şi cele două funcţii de vicepreşedinte ale ANCOM sunt vacante.

Măsura este justificată de necesitatea corelării statutului juridic al ANCOM, de autoritate administrativă autonomă cu personalitate juridică, aflată sub control parlamentar şi modalitatea de numire a conducerii acestei autorităţi.

Potrivit legii, durata mandatului preşedintelui şi vicepreşedinţilor ANCOM este de 6 ani, cu posibilitatea prelungirii pe aceeaşi perioadă o singură dată.