Minivacanţa de 1 MAI: Aproape 200.000 de persoane au trecut frontiera în ultimele 24 de ore

0
91

6230Aproape 200.000 de persoane au trecut prin punctele de trecere a frontierei în ultimele 24 de ore, valorile de trafic fiind mai mari, în perioada minivacanţei de 1 mai, cu aproximativ 59 la sută faţă de o zi obişnuită, arată Poliţia de Frontieră.

Potrivit unui comunicat de presă emis sâmbătă de Poliţia de Frontieră, în ultimele 24 de ore, traficul de persoane şi mijloace de transport prin punctele de trecere a fost de peste 199 200 treceri persoane, atât pe sensul de intrare, cât şi pe cel de ieşire din ţară şi de aproximativ 55 300 treceri ale mijloacelor de transport.

Potrivit sursei citate, într-o zi normală, tranzitează frontiera, în medie, 125.000 persoane şi 37.000 mijloace de transport, iar în ultimele 24 de ore valorile de trafic au fost mai mari cu aproximativ 59%. Poliţia de Frontieră Română a luat toate măsurile pentru reducerea timpilor de aşteptare şi asigurarea unui control operativ.

Astfel, s-a suplimentat personalul care îşi desfăşoară activitatea la controlul documentelor şi echipamentele folosite pentru verificarea documentelor, iar în punctele de frontieră importante au fost detaşaţi lucrători din cadrul aparatelor centrale ale structurilor teritoriale şi din Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră.

În această perioadă, peste 4.200 de poliţişti de frontieră desfăşoară, zilnic, activităţi de supraveghere şi control la frontiera de stat. Poliţia de Frontieră reaminteşte că accesând aplicaţia on-line „Media timpilor de aşteptare în punctele rutiere de trecere a frontierei deschise traficului internaţional”, la adresa http://www.politiadefrontiera.ro/traficonline/, se pot vizualiza punctele de trecere a frontierei, care sunt marcate în funcţie de trafic şi timpii de aşteptare în culori diferite.

Timpii de aşteptare sunt actualizaţi în timp real, ceea ce ajută utilizatorul să-şi reconfigureze traseul către un punct de frontieră ce înregistrează valori de trafic scăzute.