Încă 30 de zile după gratii pentru Capotescu şi finii săi

0
402

Judecătorii de la Tribunalul Dolj au prelungit, ieri, cu încă 30 de zile, arestarea preventivă a lui Laurenţiu Capotescu zis „Pătatu”, dar şi a finilor săi, Ahmed Cristian Bulacu şi Radu Alin Florescu, astfel că inculpaţii rămân în arestul IPJ Dolj. Instanţa a respins, tot ieri, cererea lui Capotescu de înlocuire a arestării preventive cu o altă măsură mai blândă. Cei trei au ajuns după gratii în urma unei acţiuni de pe 5 aprilie a.c., a poliţiştilor şi procurorilor de crimă organizată craioveni vizând destructurarea unei grupări infracţionale specializate în trafic de persoane şi proxenetism. Oamenii legii au făcut 9 percheziţii domiciliare în Craiova şi în judeţ, fiind găsiţi şi ridicaţi peste 17.000 de euro, aproximativ 7.000 de lei, înscrisuri, 18 telefoane mobile, 12 cartele SIM, 2 laptopuri, un hard disk, un pistol airsoft şi 85 de alice, calibru 4,55 mm.

capotescuMagistraţii Tribunalului Dolj au admis, vineri, 28 aprilie a.c., propunerea procurorilor DIICOT – Serviciul Teritorial Craiova şi au dispus prelungirea cu încă 30 de zile a măsurii arestării preventive faţă de Laurenţiu Capotescu zis „Pătatu”, şi finii săi, Ahmed Cristian Bulacu, Radu Alin Florescu. Instanţa i-a respins lui Capotescu cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu arestul la domiciliu sau control judiciar. Hotărârea nu este definitivă, putând fi contestată la Curtea de Apel Craiova, însă inculpaţii rămân în spatele gratiilor.

Reamintim că, procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Craiova au anunţat, pe 5 aprilie a.c., reţinerea pentru o perioadă de 24 de ore a inculpaţilor Gheorghe Laurenţiu Capotescu zis „Pătatu”, Ahmed Cristian Bulacu, Radu Alin Florescu şi Gheorghe Sorin Ciucă pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de persoane, trafic de minori şi proxenetism.

Procurorii DIICOT Craiova au comunicat că, „în perioada anilor 2014 – 2017, inculpaţii Capotescu Gheorghe Laurenţiu, Bulacu Ahmed Cristian şi Florescu Radu Alin au constituit un grup infracţional organizat în scopul comiterii infracţiunilor de trafic de persoane, trafic de minori şi proxenetism, grup la care a aderat, în cursul anului 2015 şi inculpatul Ciucă Gheorghe Sorin. Având în vedere natura legăturii dintre inculpaţi (Capotescu Gheorghe Laurenţiu este naşul inculpaţilor Bulacu Ahmed Cristian şi Florescu Radu Alin), a existat o colaborare optimă, strânsă şi constantă, rolurile lor în realizarea activităţii infracţionale nefiind aceleaşi, modalitatea concretă în care îşi împărţeau sarcinile fiind determinată de împrejurările de fapt şi de necesităţile practice ale realizării scopului infracţional – obţinerea de venituri în mod facil din exploatarea sexuală a victimelor”.

Anchetatorii spun că inculpaţii au profitat de naivitatea, situaţia materială precară, lipsa educaţiei şi starea de vădită vulnerabilitate a victimelor, multe minore, şi aflate în situaţie conflictuală cu familia, pentru a le recruta fie prin inducere în eroare, în sensul că le promiteau locuri de muncă în străinătate, bine remunerate, fie profitând de vulnerabilitatea lor vădită. Astfel, Capotescu a folosit clubul de noapte care îi aparţine, situat în zona „Groapă”, pe raza municipiului Craiova, în scopul recrutării victimelor, majoritatea minore, oferindu-le „locuri de muncă” şi iluzia unei vieţi confortabile, mai spun anchetatorii.

O parte din victime au fost direcţionate, la vârsta majoratului, spre un club din Spania, aducându-şi aportul în acest sens şi Bulacu, dar şi Florescu, care fie le induceau în eroare în sensul că vroiau un viitor comun cu persoanele vătămate, fie le promiteau locuri de muncă mai bine plătite în străinătate (barmaniţe, dansatoare şi nicidecum practicarea prostituţiei). Numai că, odată ajunse în Spania, victimele erau constrânse să se prostitueze, iar dacă încercau să rupă legătura cu inculpaţii, aceştia le ameninţau, folosindu-se şi de relaţia pe care o aveau cu Laurenţiu Capotescu. Cei trei au fost arestaţi preventiv pe 6 aprilie a.c., în timp ce Gheorghe Sorin Ciucă a fost plasat în arest la domiciliu.