Ieri au fost omagiaţi veteranii de război

0
348

29 aprilie – Ziua Veteranilor de Război este o zi specială, un moment de referinţă pentru a cinsti şi omagia venerabilii ostaşi ai ţării care au oferit de-a lungul timpului lecţia demnităţii şi a patriotismului. În acest context, al recunoaşterii meritelor celor care au luptat pentru ţară şi al omagierii eroilor, în garnizoana Craiova s-a organizat ieri, de Ziua Veteranilor de Război, o ceremonie militar-religioasă. Ceremonia  a fost coordonată de Brigada 2 Infanterie “Rovine” în colaborare cu Asociaţia Naţională a Veteranilor de Război – Filiala Dolj şi s-a desfăşurat la monumentul Eroilor Români din cimitirul Sineasca.

veteran2Preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, Ion Prioteasa a precizat ieri, în discursul său că acest eveniment este cu totul special prin importanţă şi implicaţiile sale. “Ziua Veteranilor de Război este marcată, de această dată, şi într-un moment deosebit, care conturează şi mai pregnant însemnătatea istorică a acestei manifestări.  Se împlinesc, chiar mâine (n.r. astăzi), 115 ani de când titlul de «veteran de război» a fost instituit. Se împlineşte, anul acesta, un deceniu de când, în semn de recunoaştere a meritelor şi sacrificiilor făcute, ţara noastră a oficializat această sărbătoare a celor care au servit patria sub culorile drapelului naţional”, a spus şeful administraţiei doljene.

Angajamente asumate în calitate de stat membru al NATO

veterani1Ion Prioteasa li s-a adresat  veteranilor, subliniind idea că România prezentului se întemeiază pe actele de curaj şi abnegaţie ale trecutului. „România prezentului – stat unitar, independent şi suveran, naţiune apreciată şi respectată de partenerii internaţionali – a fost posibilă doar pentru că aţi ştiut să vă puneţi cu totul în slujba ei, să luptaţi şi să-i apăraţi interesele şi integritatea.

Prestigiul extern al ţării noastre s-a construit prin eforturile dumneavoastră, ale militarilor. Chiar şi astăzi, profesionişti din cadrul Brigăzii 2 Infanterie «Rovine» îşi desfăşoară misiunea în afara graniţelor, în Polonia, onorând angajamentele asumate în calitate de stat membru al NATO”, a subliniat preşedintele CJ Dolj.

Eroii noştri din vremuri mai vechi sau mai noi…

veteranŞeful administraţiei doljene  a adus cu această ocazie un gând pios de recunoştinţă îndreptat  şi către cei care, îndeplinindu-şi datoria asumată faţă de semeni şi patrie, au mers până la sacrificiul suprem, către eroii noştri din vremuri mai vechi sau mai noi, a căror memorie trebuie să o păstrăm mereu vie. “Stimaţi veterani, la ceas aniversar, în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean Dolj, doresc să vă asigur de profundul nostru respect şi deplina apreciere, rugându-vă să primiţi sincerele noastre urări de sănătate, linişte sufletească şi cât mai multe prilejuri de bucurie, alături de cei dragi…“, a subliniat Ion Prioteasa, preşedintele CJ Dolj.